Până în momentul de față, cinematograful Elvire Popesco este prima sală de cinema din București care s-a redeschis după relaxarea măsurilor impuse de pandemia COVID-19. Sub egida „Cinema Elvire Popesco en plein air” (Cinema Elvire Popesco in aer liber), sala și-a reluat activitatea în data de 13 iunie (așadar, la fix trei luni de la închiderea sălii) prin mijloace adaptate la situația actuală: una în care sălile din interior sunt în continuare închise, în care se impun reguli de triere epidemiologică și de distanțare socială, dar, mai ales, un moment în care nicio casă de distribuție nu își asumă, deocamdată, lansarea unui nou titlu pe piață. (Regulamentul sălii din această perioadă poate fi citit aici.) Astfel, echipa cinematografului a conceput o selecție de filme franceze, compusă atât din titluri relativ recente (ale căror afișe stau la intrarea în sală – filme precum Doubles Vies, Les Miserables sau Dalida) și din filme clasice, care sunt proiectate simultan pe două ecrane instalate în curtea Institutului Francez: prima proiecție se desfășoară pe zidul exterior al cinematografului, iar cel de-al doilea ecran este instalat pe terasa „Le Bistrot Social”, cafeneaua Institutului. (Programul poate fi consultat aici.)

Puse laolaltă și ținând cont de măsurile de distanțare, cele două ecrane reunesc în jur de 50 de spectatori în fiecare seară, de la ora 21:00, iar biletele au fost sold-out încă de la primul eveniment, o proiecție a musical-ui clasic Les Parapluies de Cherbourg. Deși revenirea la un curs normal al activității este încă imprevizibilă, echipa cinematografului are deja planurile făcute pentru următoarea lună de zile: din iulie își propun să extindă oferta de filme prin reluarea unor titluri a căror distribuție a fost sistată în martie, pe de o parte, cât și lansarea programului „Cinema Elvire Popesco – Hors les murs”, prin care se vor proiecta filme din catalogul Institutului Francez în parteneriat cu alte cinematografe în aer liber sau festivaluri din jurul României. Este un plan pe măsura celui mai popular cinematograf independent din România – zilele trecute, un clasament al Centrului Național al Cinematografiei a indicat faptul că peste 75,000 de spectatori au vizitat sala în anul 2019, fiind astfel cea mai vizitată sală cu un singur ecran din țară.

Am discutat despre redeschiderea cinematografului cu Ioana Dragomirescu, care este responsabila cinematografului Elvire Popesco din 2018, punctând aspecte legate de organizarea din culise, de selecția artistică din această perioadă și, nu în ultimul rând, despre publicul care și-a făcut curaj să vină la proiecții în ultimele două săptămâni.

Care a fost momentul în care v-ați dat seama că ați putea redeschide cinematograful, prin reconversie la formatul de proiecție în aer liber? Cum ați planificat acest demers și cum ați luat în considerare spațiul pe care îl aveați la dispoziție?

Încă de prin 15 mai, când începuse să se prefigureze faptul că evenimentele în aer liber vor fi primele care vor putea să se reia, se vorbea deja prin culise despre o ordonanță – care a devenit acel ordin comun al Ministerului Culturii și al Sănătății (Ordinul 2879 29/05/2020). Însă, acesta s-a lăsat așteptat, iar în momentul în care a apărut în final, adică într-o noapte de sâmbătă, el intra în vigoare deja din ziua de luni. După ce-am citit ordinal, ne-am dat seama că, teoretic, l-am putea aplica și noi. Reglementările erau de natură să ne micșoreze foarte mult publicul, dar totuși, ne concentram pe faptul că am putea să începem să organizăm iar proiecții, și atunci am început, practic, munca. Am avut cam două săptămâni de pregătiri intensive. Pe de o parte, pregătiri logistice – să cumpărăm termometre, dezinfectanți, perne, să măsurăm distanța dintre scaune cu ruleta, să testăm videoproiectoarele și așa mai departe. Pe de altă parte, cu ajutorul colegilor de la terasa Le Bistrot Social, care s-a mobilizat foarte puternic și au redeschis odată cu noi, am putut instala acest dublu ecran care ne-a maximizat capacitatea, dar și meniul de mâncare și băuturi, care, în opinia noastră, face parte din ADN-ul proiecției în aer liber. Bun, prin asta „scădem calitatea pură” a vizionării filmului (deși condițiile de vizionare sunt absolut decente, însă tot nu se compară cu sala de cinema) și scădem confortul spectatorului prin faptul că nu toate locurile sunt poziționate în mod egal față de ecran, sau că poate să înceapă ploaia, dar oferim în schimb ceva ce nu se poate consuma în sala noastră – un snack sau un pahar de vin.

Puse laolaltă, toate aceste lucruri au creat un concept care a funcționat, Elvire Popesco en plein air sau outdoor – deși aveam un pic de emoții când am lansat programarea. Am anunțat-o într-o zi de marți, pe 9 iunie, iar sâmbătă, în data de 13, urma să aibă loc prima proiecție – la fix 3 luni de la momentul în care am închis cinematograful. A fost plin la relansare – în condițiile în care biletele fuseseră puse în vânzare cu doar 3 zile înainte de eveniment. Ne-am dorit să deschidem cu un ciclu de film francez care să ruleze pe toată durata lunii iunie, ceea ce s-a dovedit a fi o idee bună: pe de o parte, oamenii au revenit la niște repere fundamentale, fiindcă publicul se așteaptă să vadă film francez la cinematograful nostru. Pe de altă parte, acest lucru mi-a permis o larghețe mai mare în programarea filmelor. Ne-am bazat pe filme franțuzești puțin mai vechi, care fuseseră distribuite în România, precum Double Vies al lui Olivier Assayas – de la Transilvania Film, Les Miserables al lui Ladj Ly – de la Independența Film, Amanda de Mikhael Hers și L’Atelier al lui Laurent Cantet – de la Bad Unicorn, și tot așa. Există, iată, un mini-catalog de filme franțuzești, pe care l-am completat cu câteva filme ale căror drepturi de difuzare sunt deținute de Institutul Francez, care erau deja subtitrate (nu mai aveam timp să subtitrăm un film în trei zile) și disponibile pe Blu-Ray, pentru a putea fi compatibile cu proiectoarele pe care le folosim afară. Am introdus intenționat și filme de patrimoniu în selecție, fiindcă ne-am gândit că este o strategie care se adresează unui public larg, și pare că a fost un pariu câștigat. Filmul cu care am deschis a fost Les Parapluies de Cherbourg (r. Jacques Demy), o tentativă de a face haz de necaz cu ocazia vremii, fiindcă redeschiderea noastră a coincis cu toate aceste alerte meteorologice. Din fericire, umbrelele au rămas doar pe ecran în acea seară. Nu e zi fără ploaie în ultimele două săptămâni, dar am reușit să nu anulăm decât o singură proiecție până acum, pe care am reprogramat-o în data de 29 iunie. În rest, a fost pe muchie de cuțit – anunțam pe Facebook cu câteva ore înainte de proiecție dacă vremea era suficient de bună. O singură dată a plouat torențial, în timpul proiecției filmului Conte d’ été al lui Eric Rohmer, însă, spre surpriza noastră, oamenii au rămas chiar și sub umbrele – a plecat o singură persoană din public.

Cum ați implementat măsurile de protecție, dar și pe cele logistice? Înainte de interviu, îmi spuneai că ați îmbinat mai multe tipuri de prevederi legale pentru a redeschide cinematograful.

Cele două lucruri de care a trebuit să ținem cont sunt, pe de o parte, Hotărârea de Guvern care vizează activitatea teraselor, Le Bistrot Social fiind o terasă autorizată, și, pe de altă parte, faimosul Ordin Comun al celor două ministere (cel al Sănătății și cel al Culturii, Ordinul 2879 29/05/2020) care reglementează spectacolele în aer liber.

Sunt câteva puncte unde lucrurile sunt puțin contradictorii – noi am identificat trei. În primul rând, portul măștii – acesta fiind și cel pe care spectatorii îl ridică cel mai des, pe bună dreptate. La spectacolele în aer liber, portul măștii este obligatoriu pe toată durata spectacolului, pe când la terase, nu este obligatoriu – ba chiar, nu ai cum să o porți, fiindcă altfel nu poți să bei sau să mănânci. Așadar, ne-am gândit să ne organizăm în felul următor: după ora 21, când începe filmul, mâncarea se poate servi atât pe terasa Le Bistrot Social, dar și în zona balconului Institutului, în fața ecranului principal, în recipiente individuale – ca un fel de takeaway. Se servesc doar burgeri, iar băuturile se iau de la bar. Acesta era al doilea punct – la spectacolele în aer liber este permis să consumi doar mâncare ambalată individual și băuturi în sticle. Am găsit atunci acest compromis prin care am ales un meniu – cu ajutorul colegilor de la Bistrot, noi nu am intervenit propriu-zis în alegerea sa – care se pretează acestor prevederi. Al treilea punct reprezintă faptul că orice vizitator al unei terase este nevoit să-și lase datele la intrare, pentru a se putea demara o anchetă epidemiologică în cazul în care se adeverește că o persoană care a fost acolo s-a îmbolnăvit. Însă acest lucru nu este obligatoriu la spectacolele în aer liber. Așadar, spectatorii care sunt așezați pe partea de terasă au un registru în care își trec contactele, iar cei așezați în zona balconului sunt nevoiți să își lase numerele doar dacă își cumpără ceva de la bar. Oricum majoritatea aleg să consume ceva pe durata filmului. Însă, noi mai avem o a treia bază de date cu contactele spectatorilor, anume Eventbook: cele mai multe vânzări de bilete au loc online, în proporție de 90%. Atunci când îți cumperi biletul îți lași în mod automat numele, adresa de mail și numărul de telefon. Așadar suntem acoperiți și pe partea asta. Bineînțeles, aceste contacte sunt strict confidențiale și nu a fost până acum cazul să fie solicitate de autorități, sperăm să nu fie nici de acum încolo.

Măsura cea mai penalizatoare pentru noi, dar de la care nu ne îndepărtăm, a fost obligativitatea de a distanța scaunele la 2 metri, ceea ce reduce considerabil numărul de spectatori posibili. Doar cuplurile sau grupurile de până la 4 persoane care sosesc împreună pot sta alăturat. Asta înseamnă că avem în jur de 50 de locuri, 55 în cel mai bun caz, în funcție de cum vin spectatorii, și de multe ori biletele se epuizează cu câteva zile înainte de proiecție.

Cumva, grija mea principală este să nu fim, totuși, prea polițienești. Mersul la cinema trebuie să rămână o activitate plăcută, relaxantă, care să fie resimțită ca atare. Toate măsurile fac ca acest lucru să se simtă aproape ca un act medical – bineînțeles că trebuie să fim atenți și responsabili, astfel încât nu doar spectatorii să fie în siguranță, dar și noi, angajații, la urma urmei. Dar încercăm să facem astfel încât toate aceste lucruri să ia o formă acceptabilă – de exemplu, un membru al echipei conduce spectatorii la scaune și îi așează, proiectăm regulile pe ecran înainte să începem proiecția, cum ar fi interdicția de a muta din loc scaunele sau pernele, dar ne străduim să o facem într-un mod ludic.

Revenind la selecția de filme – în luna iunie ați avut o selecție compusă din filme franțuzești, iar din iulie veți relua câteva din filmele a căror distribuire a fost sistată prematur. Au existat însă și alte considerente legate de direcția artistică, de curatorierea selecției de filme? Și cum ați abordat patrimonial cinematografic care se află în gestiunea Institutului Francez – filme realizate de autori precum Eric Rohmer, Louis Malle, Jacques Demy și Godard? Nu în ultimul rând, ce discuții ați avut cu distribuitorii de film?

Optând să programăm doar film francez, consultându-mă cu colega mea Ioana Florescu sau cu alți membri ai echipei, ne-am orientat în funcție de multipli parametri. În primul rând, am căutat filme care să aibă deja subtitrări în limba română, fiindcă e un efort prea mare să subtitrăm un film doar pentru o singură proiecție în aer liber – sunt prea puțini spectatori ca acest lucru să fie rentabil. În al doilea rând, am căutat filme care să nu fie de o asemenea natură încât să fie nepotrivite pentru o proiecție în aer liber, unde sonorul este totuși relativ redus, ca să nu deranjăm vecinii cinematografului – filme imersive unde coloana sonoră joacă un rol important, precum Climax, al lui Gaspar Noe. Așadar, am căutat filme care să fie accesibile, de genuri variate, nu foarte lungi căci oricum începem după ora 21.00 și care să fie disponibile pe Blu-Ray, fiindcă nu avem cum să proiectăm cu sistemul DCP în exterior, doar cu videoproiectoare. Practic, s-au cernut foarte mult opțiunile odată ce am luat aceste lucruri în considerare.

Vom avea în continuare o componentă importantă de film francez și după data de 1 iulie, fiindcă sunt încă foarte puține case de distribuție care riscă să lanseze ceva în momentul de față. Evident, sălile nu sunt încă deschise, așadar nu are rost să lansezi un nou titlu. Totodată, pe piața românească de film, TIFF contează foarte mult, în calitate de platformă de lansare – chiar și doar pentru jurnaliștii, care vor scrie despre filmele din selecția festivalului, și cei care vor citi despre acestea. Așadar, premierele (mai ales cele de film românesc) au loc la TIFF, iar înainte de desfășurarea acestuia, suntem într-un soi de no man’s land în care premierele au fost anulate și niciun festival nu a rămas în picioare înainte de luna august. Așadar, în iulie, până când vom avea voie să redeschidem cinematograful (sperăm!), ne vom axa tot pe film francez, cu câteva intervenții punctuale, pe care le știm deja: Sorry We Missed You al lui Ken Loach, Ivana Cea Groaznică, care încă este cerut de public, colectiv, care deși este valabil pe HBO GO, va avea cu siguranță doritori, și alte filme de acest gen, care vor fi intercalate cu proiecțiile din catalog. Vom încerca să reluăm filme relativ recente care au prins bine la public, însă există și un alt element în joc: talia distribuitorului și proximitatea față de acesta. De la un punct încolo, nu este vandabil nici măcar să transmiți un Blu-Ray pentru un public de 40 de oameni, fiindcă ceea ce am putea oferi noi, pe partea financiară, ar fi anecdotic pentru distribuitorii mari. E mai degrabă o proiecție-eveniment decât una axată pe volum și repetiție, așadar încercăm să oferim ceva cinefililor în condițiile în care în acest moment, cel puțin în București, este un mare gol.

Din toamnă va fi o mare problemă legată de programarea festivalurilor – va fi o mare, mare problemă, pentru că nu mai e loc. Cred că vor exista festivaluri care se vor anula și din lipsă de spațiu, fiindcă totul este plin în program. Va fi o toamnă nebună și mi-e groază să mă gândesc ce se va mai lansa deasupra – cel puțin la Elvire, practic fiecare zi este ocupată cu câte un festival. Am făcut alegerea să susținem festivalurile, pentru că o ediție „scăpată” a unui festival poate să însemne și finalul acestuia. Acest lucru va fi parțial în detrimentul distribuției clasice de film și a slot-urilor pe care le vom avea pentru filmele noi. Am sfătuit distribuitorii cu care lucrăm să-și plaseze filmele din catalog în festivaluri, pe cât posibil, pentru ca să maximizeze numărul de proiecții în sală.

Au existat tot felul de discuții despre viitorul cinematografelor și al streaming-ului în ultimele luni, majoritatea purtându-se pe un ton foarte categoric. Ba că pandemia ar fi dovedit tăria platformelor VoD, ba că tocmai, ar fi dovedit toate carențele acestora, mai ales în ce privește festivalurile. Cum crezi că s-au reflectat aceste lucruri în atitudinea spectatorilor care au venit la cinema?

N-aș ști să-ți spun, fiindcă nu am apucat să discut în detaliu cu spectatorii și nici ei nu au menționat ceva despre asta. Noi am luat decizia de a redeschide după ce m-am gândit la faptul că vom programa și filme care sunt disponibile online – precum Amanda și L’Atelier, care pot fi văzute pe Vimeo-ul distribuitorului Bad Unicorn – dar nu am văzut nicio diferență față de alte proiecții în aer liber, raportat la numărul de spectatori. A fost același lucru. Alt exemplu: am deschis seria cu Les Parapluies de Cherbourg (r. Jacques Demy), care se găsește cu siguranță pe internet, cu tot cu subtitrare, însă lumea tot a venit. Cred că ce le lipsea spectatorilor noștri, considerând și viteza cu care se vând biletele (nu că ar fi reprezentativă cifra de 60 de persoane, raportată la nivelul populației din București), este ecranul mare și caracterul de eveniment. Personal, am avut impresia că sunt asaltată de tot ce era disponibil online în ultimele luni; erau atât de multe lucruri de văzut încât te simțeai bombardat. Puteai vedea zece filme pe zi, dar rezultatul era că nu te mai uitai la niciunul – cel puțin așa a fost experiența mea, am văzut foarte puține filme în perioada aceasta, fiindcă nu mă puteam decide ce să aleg, așa că până la urmă nu mai vedeam nimic.

Am încercat să redirecționăm publicul înspre resurse online de cinema, prin intermediul paginii noastre de Facebook – cinemateci, festivaluri, MUBI. Acesta a fost primul reflex, mai ales fiindcă nu puteam oferi altceva în acel moment, dar am observat că pe parcurs oamenii intrau deja într-un soi de rutină și nu prea mai reacționau la aceste lucruri. În schimb, anunțul că redeschidem cinematograful în această formulă în aer liber cu Les Parapluies de Cherbourg a avut aproape 400 de like-uri în două ore (a fost probabil cel mai de succes post din istoria paginii noastre, care numără peste 20.000 de follow-eri) și biletele s-au epuizat în aceeași seară! A fost primit cu brațele deschise și de spectatorii noștri fideli, cât și de publicul larg. A prins.

Este și un moment în care foarte multă lume și-a propus să reia clasicii și să-și consolideze bazele cinefile.

Posibil să fie și asta! Pentru noi a fost mai degrabă o ocazie perfectă de a arăta niște filme care nu pot să intre, de regulă, într-o programare obișnuită, fiindcă nu ai un public pentru așa ceva. Dar în genul acesta de programare evenimențială, se potrivesc mai bine, așa că ne-am propus să dăm două, chiar trei filme de patrimoniu pe săptămână. Și funcționează foarte bine! Cu siguranță nu performează mai rău decât filmul recent, dimpotrivă – e interesant pentru oameni să vadă și astfel de filme.

Referindu-ne la public, cum s-a comportat acesta de când ați revenit? Au fost entuziaști sau mai degrabă precauți?

Sincer, e mai greu de măsurat precauția, fiindcă cei precauți nu sunt neapărat cei care reacționează și cei care vin. Când am început să comunicăm despre eveniment, am întâlnit un entuziasm foarte mare, în care oamenii ne-au spus că de-abia așteptau și cât de mult se bucură, dar pe de altă parte am fost și nevoiți să răspundem la multe întrebări despre modul în care vor arăta evenimentele – cu mască sau fără mască, et cetera. Am publicat rapid și acel set de reguli pe care le-am adoptat, atât pe Facebook cât și pe Eventbook și redirecționăm spre el ori de câte ori avem ocazia, inclusiv proiectându-l pe ecrane. Dar, concret, la fața locului nu am avut probleme, în afară de cele „normale” precum încercările de a avea un loc mai bun, de a preveni mutarea între scaune, nu am avut probleme majore. Iar oamenii sunt înțelegători, în principiu. Cred că sunt conștienți de faptul că facem aceste lucruri pentru binele tuturor și că nu încercăm să fim mai catolici decât Papa. Ce-i drept, cu purtarea măștilor mai întâlnim reticențe, fiindcă din momentul în care înțeleg că și le pot da jos ca să consume ceva la bar, nu prea și le mai pun la loc. Iar ideea de a interveni și de a-i obliga să își pună măștile la loc pe parcursul filmului a fost de la bun început una de care am avut groază. Le spunem la intrarea în Institut, când li se ia și temperatura, le repetăm când scanăm biletele, scrie peste tot, dar ar fi mai mult decât dubios să o facem și pe durata proiecției, deranjând.

Ce planuri aveți din iulie încolo, în plus față de programul Hors le murs, considerând lipsa de predictibilitate a situației? Nu doar din punct de vedere epidemiologic, dar și a faptului că măsurile sunt anunțate relativ târziu, din scurt. Sunteți entuziaști sau precauți, la rândul vostru?

Încercăm să fim undeva pe la mijloc. Am urmărit raporturile emise de Europa Cinemas, UNIC și alte organizații, care fac o recapitulare a măsurilor din celelalte țări europene – în majoritatea acestora, cinematografele se deschid zilele astea, iar România este printre ultimele țări care încă nu au anunțat o dată. E drept că trendul de îmbolnăviri din ultimele zile, care totuși este ascendent, e de natură să ne îngrijoreze nu doar pe noi, ci pe toată lumea. S-ar putea să asistăm nu neapărat la o revenire asupra unor restricții, dar cel puțin la o amânare a anumitor decizii de relaxare. Suntem pregătiți pentru aceste scenarii și nu ne facem iluzii că lucrurile vor fi simple, când vom putea relua proiecțiile în interior. Unul dintre motivele principale pentru care ne-am orientat spre proiecțiile în aer liber, dincolo de faptul că nu am avut de ales, a fost faptul că oamenii totuși au o mai mare încredere să stea în spații deschise. E mai sigur pentru noi toți, iar după trei luni în care majoritatea am stat doar în casă, există o nevoie de a sta afară și de a socializa, de a regăsi acest spațiu comun. Însă, marea întrebare este câți dintre spectatorii noștri se vor simți destul de în siguranță încât să se închidă între patru pereți, din nou.

Așadar, pe de o parte, avem această necunoscută, anume reacția publicului, care nu avem cum să o măsurăm până când nu organizăm primele proiecții în interior, și cred că reacția foarte entuziastă legată de proiecțiile în exterior nu este neapărat traductibilă în raport cu sala de cinema. Un sondaj al Cinemagia care punea întrebarea „Dacă s-ar redeschide cinematografele mâine, ați merge la film?” era 50/50.

E un lucru care are de-a face și cu demograficele care se duc la cinematograf, presupun. Știm că o parte importante a publicului din săli este reprezentată de cei vârstnici.

Exact, seniorii – ceea ce e valabil și pentru proiecțiile noastre. Ține atât de cartier, dar și de obiceiurile lor și de timpul lor disponibil. Planul nostru – având în vedere că anticipăm deja anumite reguli – este să fim mai precauți decât litera legii. Probabil că, dacă legea ne va spune că vom putea umple 50% din capacitatea sălii, noi o să încercăm să ne orientăm spre o formulă de tip un rând liber-un rând ocupat, decât fix 50% indiferent de condiții. Vor exista provocări: oamenii vin în grupuri și va trebui să îi plasăm, deci avem nevoie de plasatori, la fel ca în aer liber. Și reguli de tipul celei de a dezinfecta scaunele după fiecare proiecție nu va fi simplă – vedem deja ce înseamnă să dezinfectezi seară de seară 35 de perne, dar sute de scaune! Totodată, s-ar putea să existe limitări legate de aerul condiționat în cazul celor care recirculează aerul – sinceră să fiu, nici nu știu ce sistem are al nostru, fiindcă nu am fost niciodată nevoită să știu asta. Însă în acel caz, ar trebui să optăm pentru ventilare mecanică. În orice caz, va trebui să ne bazăm pe înțelegerea publicului și pe faptul că vor coopera – Elvire este celebră pentru cozile din hol, însă nu vor mai fi posibile de data aceasta. O să sperăm că o să înțeleagă că facem tot ce este posibil, dar că este o perioadă stresantă și pentru echipă – serile se termină târziu, nu este neapărat rentabil din punct de vedere financiar, și toate lucrurile trebuie regândite și reașezate față de normalitatea pe care o cunoșteam înainte. Dar sperăm că va fi bine și că ne vom revedea la film, sănătoși și numeroși! 

Flavia Dima

Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.