Numele Peter Schneider este cunoscut în industria filmului american în primul rând pentru ca a fost primul CEO al departamentului de lungmetraje din cadrul Disney Animation – în perioada de glorie a companiei Walt Disney (1985 – 1999), Peter a făcut parte din echipă și a fost un important factor al succesului animațiilor din acei ani. Însă Peter este mult mai mult decât primul și fostul CEO al Disney Animation – este un om de teatru, un experimentat regizor și producător al musicalurilor, precum și un regizor și producător extraordinar de film.

Am avut ocazia să îi iau un interviu în timpul BIDFF (Bucharest International Dance Film Festival), unde Peter a făcut parte din juriu. Ce a ieșit, în materialul de mai jos.

Peter, aș vrea să ne întoarcem în timp, pe vremea când erai adolescent.

Nu-i corect, nu mi-au plăcut anii de liceu.

Cum erai în liceu?

Am să îți spun doar că am descoperit teatrul prin clasa a9-a, în Santa Barbara, California; cred că acela a fost momentul în care am realizat că asta mi-aș dori să fac. Am avut un mentor foarte bun în liceu, care mă distribuia în piese.

Deci ai descoperit devreme ce-ți place.

Nu neaparat, nu știam ce vreau să fac cu viața mea. Nu am avut nicio revelație la trei ani, că aș vrea să fiu astronaut. Ce am descoperit devreme este că teatrul e un mediu foarte sigur, în care ești băgat în seama; atâta timp cât poți bate un cui și șterge podele, oamenii sunt bucuroși să faci parte din echipă.

Și bridge-ul când a apărut? Știu că ești campion mondial.

Bridge a apărut în urmă cu câțiva ani, după multe alte lucruri. Am luat niște cursuri când eram copil dar m-am apucat serios să joc în urmă cu vreo 20 ani. Îmi plac lucrurile care vin din pasiune și care-ți provoacă atât mintea, cât și fizicul.

Mi-ar plăcea să povestim despre anii petrecuți la Disney Animation, ca CEO. A fost o etapă importantă din viața ta. Cum ai ajuns acolo?

Înainte de Disney mare parte din viața mea mi-am petrecut-o în teatre: New York, Londra, Chicago. Am condus teatru, am produs și regizat piese, am lucrat preponderent în teatre independente. În 1984 am fost parte din echipa Olympic Arts Festival din Los Angeles și imediat după am fost chemat la un interviu la Disney Animation – asta s-a întâmplat datorită lui Robert Fitzpatrick, directorul Olympic Arts Festival, care îl știa pe Roy Disney. Roy Disney îi povestise că este în căutare de o persoană care să știe animație, să știe film și să poată face puțin din toate, iar Bob m-a recomandat pe mine ca pe o persoană care nu știe nici animație, nici film dar care știe să facă puțin din toate prea bine – și m-au angajat pentru că nimănui nu-i păsa la vremea aceea pe cine angajează, filmele de animație nu erau un departament relevant în cadrul Walt Disney în 1985, deci am fost norocos sa fiu la locul potrivit, în momentul potrivit.

Și cum era echipa la Disney?

Animatorii erau tineri și pasionați, își doreau să schimbe lumea, le lipsea doar încurajarea. Exista această dorință de a fi mai bun decât Walt Disney și cred că au și reușit să îi provoace munca lui Walt între 1984 și 1999.

Aceștia sunt și mare parte din anii petrecuți de tine în echipa Disney Animation, precum și anii de glorie ai animației americane, anii care au schimbat tot.

Cred că ce se întâmplă astăzi în industria de film este că animația nu mai este un gen doar pentru o anumită categorie de vârstă, ci un gen pentru toată lumea. Toate studiourile produc filme de animație, de la Dreamworks, la Universal sau Warner Brothers – toți se folosesc de animație într-un mod sau altul. Animația și elementele live-action au ajuns să se suprapună, ceea ce transformă totul.

Care crezi că este cel mai folositor lucru învățat în cei 18 ani petrecuți la Disney?

Să colaborez cu un grup de oameni. Nu e un colectiv, ci o colaborare – un colectiv înseamnă că toți suntem egali din punct de vedere democratic, însă într-o colaborare nu; când colaborezi cu un grup de oameni e important să găsești cea mai bună idee pentru fiecare produs, ceea ce înseamnă să înveți și să respingi idei, dar și să lași loc ideilor proaste să fie exprimate. Dintr-o idee proastă poate reieși una bună dar dacă suprimi ideile proaste, posibil să nu găsești neapărat cea mai bună idee.

Când ai părăsit Disney Animation în 2001, ți-ai deschis o companie de producții de teatru. Care au fost motivele din spatele deciziei?

Poți face teatru fără prea multe resurse financiare: strângi niște oameni într-o cameră, scrii un scenariu, găsești muzica potrivită, angajezi actorii și faci un spectacol. Să faci un film necesită resurse considerabile, echipamente, uneori și peliculă și puțin mai târziu distribuție.

Deci teatrul e o experiență mai personală.

Nu sunt convins că mai este, conectivitatea de azi îți permite enorm de multe interacțiuni.

Atunci de ce ai plecat de la Disney în acel moment?

Pentru că nu aveam nevoie de bani și puteam să fac lucrurile cum vreau: să lucrez cu cine vreau, să regizez ce vreau, iar prin necesitatea unor resurse limitate ești împins la a avea un număr mult mai redus de proiecte. La Disney aveam 20 – 25 de producții în același timp, spre deosebire de cum se desfășoară lucrurile când ești freelancer și nu poți duce mai mult de 2-3 proiecte din lipsă de timp și de bani.

Te-ai întors la film câțiva ani mai tarziu, când tu și Don Hahn ați făcut filmul documentar Waking Sleepy Beauty – povestea din spatele camerelor a anilor de glorie de la Disney.

Dacă observi cum a fost gândit filmul, nu există interviuri filmate, tot filmul este compus din materiale de arhiva din acei 10 ani. Toată lumea vorbea cu toată lumea, puneai un microfon în fața cuiva și începeau să ciripească; Don a fost cel care i-a intervievat pe toți. Am avut și un scenarist care ne-a ajuta să structuram povestea, să ne decidem ce vrem să prezentăm și să băgăm in film, majoritatea discuțiilor dintre mine si Don fiind contradictorii din cauza materialului foarte dens. Don vroia să vorbească despre cutremurul din 1994, care a avut loc fix înainte de terminarea filmului Lion King, însă mie nu mi se părea un moment important în firul poveștii noastre.

Deși a fost un moment destul de important pentru echipa voastră. A fost un cutremur de 6.7 care a avut loc în orașul filmărilor și totuși filmul a fost terminat la timp.

Îmi amintesc și acum cum stăteam pe treptele casei mele, după ce aceasta fusese distrusă dar copiii în siguranță și știam că trebuie să mă ridic și să plec la muncă și să mă gândesc și cum vom aduce toți oamenii la muncă pentru că drumurile erau și ele distruse iar toată echipa locuia în vale. A fost într-adevăr un moment foarte important pentru departamentul de animație.

Dar nu a fost în film.

Nu a fost în film deși ne-am contrazis pe tema asta, Don era foarte emoțional implicat.

Ați avut sprijinul tuturor celor de la Disney pentru filmul ăsta?

Dick Cook era șeful departamentului de producție la Disney și n-a existat nicio discuție cu el, ba chiar ne-a dat două milioane jumate de dolari și ne-a împins să-l facem mai repede. Problemele au apărut când Dick a părăsit echipa Disney, fix înainte să lansăm filmul și am fost prinși în tranziția de la un șef la altul. Noul manager nu a îmbrățișat ideea noastră. Oricum a fost, au trecut 10 ani și în decembrie avem proiecție aniversară în California!

Ai lucrat mult în film și în teatru. Care crezi că este elementul de bază pentru un scenariu bun?

Să găsești o idee relevantă, însă pentru mine totul se rezumă la personaje – ne plac sau nu. Noi ca ființe umane ne atașăm de alte ființe umane, sau de personaje deci e important sa te gândești dacă personajul tău stârnește interesul, dacă te regăsești în el, daca te impresionează și tot asa. Și ar mai fi muzica.

Ce semnifică muzica pentru tine?

Îți voi spune ce semnifică muzica într-un musical – oamenii deschid gura și cântă și îți spun o poveste pe versurile melodiei, versurile fiind extrem de importante într-un musical. Într-un musical cu adevărat bun, actorii cântă pentru că emoția e prea puternică pentru a fi exprimată în cuvinte.

Ai învățat ceva valoros de la actorii cu care ai lucrat în toți acești ani?

Să lași instinctele să controleze anumite momente. Ceea ce eu consider un moment bun s-ar putea să nu fie și pentru tine, deci permite-le actorilor să își urmeze instinctele și să își exploreze ideile proaste, e posibil să ajungem împreună la o idee minunată.

Laura Mușat

A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.