Se lansează o nouă producție HBO, 100% românească și asta este o veste extraordinară. Asta pentru că avem nevoie de diversitate în peisajul cinematografic autohton, iar pe mine mă bucură nespus că aceasta începe să apară, producții extrem de diferite devenind tot mai vizibile în ultimii 2-3 ani. N-am vrut să pierdem această oportunitate, cu atât mai mult cu cât echipa shooting-urilor noastre foto a avut ocazia să fotografieze cele 4 protagoniste în formulă completă: Raluca Aprodu (Rux), Alina Chivulescu (Liliana Moscu), Ioana Bugarin (Denisa Moscu) și Mădălina Craiu (Cristina). Așadar, le-am invitat pe cele 4 actrițe din noul serial HBO Maxx Original – RUXX, la un interviu online. Ne-a luat ceva să ne setăm telefoanele și laptop-urile cât să purtăm conversația toate cinci, dar fetele au fost răbdătoare și extrem de bucuroase să se revadă, chiar și din fața unui ecran. Am vorbit despre condiția femeii în secolul 21, politică, momente de cotitură și personajele lor din Ruxx. De fiecare dată am apreciat modul în care se susțin una pe alta, deși de multe ori părerile lor diferă. 

Serialul prezintă povestea a 8 personaje, de vârste diferite, ale căror parcurs este legat într-un fel sau altul. Caracterizat ca o dramă modernă, Ruxx are în prim-plan 4 femei care își caută idenitatea într-un București prins între trecut și prezent. Personajul principal, Ruxx (Raluca Aprodu) încearcă să își găsească un echilibru jonglând cu o carieră solicitantă și nevoia de a-și întreține familia și de a-și clădi o viață personală. Parcursul ei se schimbă pe parcurs ce povestea ni se prezintă, în funcție de acțiunile apropiaților și interacțiunile cu cei care o înconjoară.

Un interviu care m-a bucurat și din care am învățat. Sper ca, în vremuri ca acestea, să vă aducă și vouă un zâmbet.

Îmi închipui că toate ați trecut printr-un casting, însă sunt curioasă dacă vă aduceți aminte de momentele mai speciale, ca cel în care ați aflat prima dată de acest serial, sau de momentul când ați aflat că ați luat rolul?

Raluca: Asta chiar e o bună întrebare pentru că nu mai țin minte. S-a întâmplat la final de 2019, însă urmat fiind de un an pandemic și foarte confuz, nu mi-era clar dacă se face sau nu se mai face, sau se face peste trei ani. Totul era atât de incert încât nu-mi aduc aminte clar să mă fi bucurat de veste.

Alina: Eu n-am răspuns la telefonul Domnicăi (n. Cîrciumaru). Am primit apoi un mesaj de la ea în care mă întreba dacă primesc cu vești bune – a fost un cadou.

Mădălina: La mine a fost complet diferit, eu am intrat mult mai târziu în proiect, deși am dat casting inițial pe un alt rol – cel al Nicoletei Lefter. La vreo lună jumate m-a sunat Domnica să mă anunțe că dau casting pentru Cristina și-l dau pe Zoom. A fost o conferință cu vreo 5 oameni. 

Însă ca sa îți răspund la întrebare, primul meu contact cu serialul a fost când am dat casting live pe rolul Nicoletei. 

Ioana:  A fost un coup de coeur. Pe canapea când am intrat în sala de casting le-am găsit pe Iulia Rugină, Ioanina Pavel și Vera Ion. Îmi amintesc că dădeam replicile cu Domnica și simțeam că se leagă scenele, chiar de la prima încercare. După o scurtă discuție la final am plecat foarte încrezătoare și bucuroasă. Am simțit că ne-am conectat. Am primit vestea când eram la Timișoara, într-o vizită la părinți. Îmi amintesc că sora mea mi-a imortalizat pe un polaroid zâmbetul până la urechi după ce am terminat apelul cu Domnica.

Vă propun un scurt joc – să vă descrieți fiecare personajul alteia. 

Alina: Citind episoadele, Cristina mi s-a părut cel mai mișto personaj. Mi s-a părut colorat, nuanțat. Rux mi s-a părut un personaj dificil, fiind prezentă 90% din timp. Cristina (n. interpretată de Mădălina Craiu) mi se pare plină de viață, jovială, colorată. 

Raluca: Liliana – sau Lilișor (n. interpretată de Alina Chivulescu) mi s-a părut exact genul de femeie pe care Rux ar admira-o foarte mult, din simplul fapt că are o feminitate aparte pe care Rux nu și-a descoperit-o. E o femeie care se descurcă de minune într-o lume a bărbaților și în familia asta (n. fam Moscu) – pe care personajul meu o știe la fel de bine ca și ea. Cred că Alina a fost alegerea perfectă pentru rol, e o femeie extrem de frumoasă și de feminină. Și cred că era important pentru rolul ăsta să transmiți căldură, blândețe și determinare. 

Mădălina: Cristina (n. personajul ei) nu interacționează mult cu Denisa în acest sezon (n. personajul Ioanei Bugarin). Cred că o vede pe Denisa similar cu cum era ea când era mai tânără – relație deficitară cu tatăl, firi rebele. Cred că simte nevoia să o ia sub aripa ei, în puținele scene împreună pare că se naște un soi de solidaritate între ele.

Ioana: În funcție de starea mea de spirit, adică a Denisei (n. personajul Ioanei din RUXX), Rux este ori incisiv-abrazivă, ori o aliată în suferințe și omul la care mă duc în momentul în care nu știu încotro să o apuc. Mi se pare că la Denisa e așa… are o atitudine ambivalentă față de Rux, în funcție de ce nevoi are. Cu toate că are o furie mocnită față de ea, pentru că e mâna dreaptă a tatălui ei, simt că o admiră și o stimează destul de tare pentru felul în care se descurcă și gestionează relația ei cu tatăl și toată afacerea lui. 

Bănuiesc că există și lucruri mai puțin plăcute la personajele voastre. Care ar fi acelea, ce sfat le-ați da, dacă ați putea?

Raluca: Rux ar trebui să înceteze să mai pună pe toată lumea pe primul loc. Să conteze mai puțin ce fac alții, cum să-i salveze pe alții. Să se concentreze mai mult pe viața ei, care este la fel de mult pe butuci ca a celor pe care îi salvează.

Ioana: Eu i-aș spune Denisei să mai lucreze un pic la impulsivitate, deși e o reacție firească în momentul respectiv al vieții ei. Încearcă să se definească. Și cred că i-aș spune să învețe să seteze limite, mi se pare că are tendința să îi lase pe ceilalți să vină peste ea până când nu mai suportă și explodează, iar unele lucruri ar putea fi ușor evitate. 

Mădălina: Dar care ar mai fi farmecul?! (râde)

Ioana: Ce serial am mai avea, atunci?! (râde)

Mădălina: Da, și eu i-aș zice Cristinei să se responsabilizeze puțin, față de viața ei, și să încerce să adopte o poziție mai matură. Cred că dacă aș întâlni-o, i-aș sugera să se ducă la terapie.

Alina: Eu cred că fiecare personaj, așa cum îl surprinde începutul serialului, e într-un punct de tranziție majoră. Fiecare trece printr-o situație care determină schimbarea – în special în ceea ce mă privește. Liliana iese din situația ei de viață foarte confortabilă, se trezește într-o zi că trebuie să facă ceva ce nu știe și să aibă încredere în niște oameni de care n-a fost neapărat apropiată. Mi se pare un pas destul de important, nu știu ce sfat i-aș da. E o tipă care avea aproape totul și care își propune totuși să iasă din zona de confort. 

Mai știți care a fost cea mai copleșitoare experiență pe care a trebuit să o depășiți în viața voastră ca să vă apropiați mai tare de cine sunteți?

Raluca: Da, dar nu vreau să vorbesc despre asta. Înțeleg foarte bine întrebarea dar o să ocolesc răspunsul pentru că țin foarte mult la discreție. La mine n-a fost un moment, ci un calup de momente care m-a obligat să mă gândesc: cum am ajuns aici, de ce mi s-a întâmplat asta, cum pot să am o viață mai echilibrată și mai în acord cu sufletul și dorințele mele.

La un moment dat intervine viața și te cam dă cu capul de toți pereții. 

Mădălina: Ai nimerit cele mai private ființe din punctul ăsta de vedere, n-o să prea dăm din casă (râde). Însă ce zice Raluca e important, la un moment în viață îți dai seama că îți dorești un anume fel de viață – una care să merite trăită și când înțelegi că nu ai acea viață și asta este din cauza ta, trebuie să schimbi lucruri fundamentale la felul în care acționezi și totodată să înțelegi de ce acționezi așa. E un drum dificil, cine spune că vindecarea este frumoasă și plină de fluturași și floricele, va fi surprins. De fapt, ea este foarte violentă; însă odată ce ai curajul să încerci să ajungi la viața aia care merită trăită, atunci ajungi la acel moment zguduitor, de care zici tu. 

Alina: Nu știu să răspund la întrebarea asta, probabil și pentru că mă simt expusă. E frustrant să știi că realmente tot ce spui se poate întoarce împotriva ta, deci nu știu cum să răspund astfel încât să mă protejez, dar nici să nu te privez pe tine de un răspuns corect. 

Primul meu pas către un progres a fost momentul în care am decis să nu mă mai iau așa tare în serios. Acceptând că totul este trăit pe muchie și diminuându-mi așteptările – Oana Pellea a zis-o mișto, de fapt, mama ei – „Viața e pe zile” – cred că important e să iei și rahatul și fericirea așa cum vin. 

Ioana: Ați zis voi tot, eu ce să mai zic? (râde) 

Eu încerc să nu mai văd lucrurile în dihotomia asta – „a fi bine / a fi rău”, nu prea știu ce înseamnă. E un proces constant, faci pași înainte, apoi câțiva înapoi. Probabil marea lecție este să fiu blândă cu mine. You never get “there”, whatever “there” means.

Ce înseamnă să fii femeie în 2022, pentru fiecare din voi? Cum vă raportați la ceea ce sunteți și cum simțiți că se raportează ceilalți – de la vânzătorul din colț la colegii de breaslă?

Raluca: Cred că e important să vorbim despre femeia la nivel global, cea a secolului în care trăim. Momentan, eu cred că suntem în etapa de trial & error – cred că e nevoie de timp ca lucrurile să se schimbe cu adevărat iar bărbații nu ar trebui crucificați by default doar pentru trecutul lor și lucrurile pe care le-au făcut, care nu au fost neapărat politically correct.

Pentru mine a fi femeie în 2022 este un proces de evoluție. Când eram mai tânără, credeam că trebuie să mă apăr constant și că trebuie să demonstrez că am ceva în cap și îmi merit locul. Totul era o luptă. Cu timpul mi-am dat seama că sunt foarte obosită și că nu știu exact cu cine mă luptam și că nu e cazul să mai fac asta. Așa mi-am redescoperit ușor-ușor feminitatea, în felul în care o înțeleg eu, încercând să dau la o parte tot ce se cerea de la mine, ca femeie: statutul meu social, dacă vreau sau nu să fac copii, toate preconcepțiile astea. Așa cum a spus și Alina, am încetat să mă mai iau atât de mult în serios. Vin toate cu experiența de viață și lucrurile pe care le trăiești. De exemplu, la 30 de ani mi-am promis că o să port mai mult fuste vara – până atunci având o singură fustă, uitată undeva, în dulap. Mi se părea că nu pot să stau în fustă la masă, având o poziție de putere. Am înțeles că e ok să îmi fac unghiile roz și lumea să știe că am ceva în cap. Sunt negocieri mici pe care le faci cu tine zi de zi și la un moment dat.

Alina: Pe mine toata povestea asta cu feminitatea mă încurcă foarte tare. Mi se pare din start o cerință în plus. Nu cred că am nimic de demonstrat și nu mă interesează nimic din ce zic ceilalți – chiar dacă uneori pot să fiu atinsă de comentariile pe care le aud, însă măcar acum simt că am libertatea de a mă bucura de ceea ce cred eu. În același timp, cred că există o presiune suplimentară cât ești tânără. Am fost la un casting săptămâna trecută și unul din primele gânduri, când am ieșit, a fost „băi, ce bine că nu mai sunt tânără”.

Există o presiune cât ești tânăr dar cred că important e să îți vezi de viața ta și să mergi mai departe cum crezi tu. 

Ioana: Mă uit în jur și trăiesc tot mai mult într-o lume în care împărțirea dintre bărbați și femei e pusă sub lupă și noile curente de gândire încep să critice afirmațiile de tip „trebuie să fii așa ca să fii femeie” sau „trebuie să fii pe dincolo ca să fii bărbat” și îmi place chestia asta, mi se pare eliberatoare. Pentru mine a fi femeie înseamnă să mă debarasez de ceea ce „trebuie” să fac, pentru că am un anume gen și există niște așteptări de la mine. 

Mădălina: E foarte mișto cât de diferite suntem. Eu cred că suntem într-o epocă de tranziție, însă una interesantă. Noi uităm că, până de curând cel puțin, trăiam în cea mai pașnică și optimă perioadă a istoriei omenirii, în care drepturile femeilor sunt la un nivel fără precedent. Oamenii cu adevărat ancorați în prezent sunt cei care înțeleg epoca în care trăiesc și cea în care suntem noi acum este una în care avem drepturi și suntem încurajate să avem o viață profesională activă, să alegem, dacă vrem sau nu familie, să ne definim feminitatea fix cum vrem noi. 

Înaintăm în ritmul în care putem, problemele omenirii sunt excesele – atunci tindem să facem erori. Nici feminismul, nici misoginismul în extreme nu sunt ok, totul devine conflictual. Sper că lecția pe care o primim acum e moderația, sau mi-aș dori să fie asta. Eu mă consider femeie și cred că îmi descopăr feminitatea acum. Și eu am avut tendința de a mă manifesta masculin până acum și mi se pare interesant că toate patru am pățit asta, însă încep să fiu mai blândă cu mine, mai caldă.

Raluca: Ți-ai cumpărat și tu fustițe? (râde)

Mădălina: Mi-am luat și eu rochițe (râde). And there is nothing wrong with that.

Atâta timp cât ne raportăm coerent și cartezian la epoca din care facem parte. 

Mădălina tu o interpretezi pe Cristina, sora lui RUXX (Raluca Aprodu), o tânără jurnalistă de film, femeie divorțată, care pare foarte singură și goală pe interior și care constant fuge de lucrurile care o apasă. Îmi place mult cum îți interpretezi personajul. Te regăsești în el, ce lucruri ai în comun cu Cristina?

Am avut și eu perioade în viața mea, în care m-am simțit singură și goală pe dinăuntru – mă bucur că am trecut peste ele, însă Cristina nu e încă acolo. Are un alt ritm, se descoperă mai greu pe ea – acest gol din ea nu reușește să îl umple cu nimic, nici cu oameni, nici cu băutură, nici cu tipurile de comportamente extreme la care apelează, dar pe parcursul acestui sezon își găsește un scop în viață și un alt mod de a relaționa cu oamenii și cu ea însăși. Când își dă seama că poate să facă lucruri relevante pentru ea.

În serial tu iei în derâdere fiecare fluierat, avans sau comentariu misogin venit din partea unui bărbat – pare că n-ajung deloc la tine lucrurile astea, că ai priceput rapid cum merg lucrurile într-o lume dominată de persoane de sex masculin. 

Total și-mi place că ea e super așezată în chestia asta. 

Care e situația în viața reală, cum reacționezi la misoginism?

Am observat că încep să reacționez destul de similar cu Cristina în ultimii ani. A început realmente să mă distreze; și am și o mică plăcere malițioasă – știi cum e, când întâlnești un om, care se raportează într-un anume fel la tine, care te consideră mai puțin inteligentă, sau mai puțin profesionistă decât ești? Eh, îmi păstrez uneori plăcerea malițioasă de a da nas comportamentelor ăstora, să mă comport de parcă chiar așa este – sunt puțin prostuță și nu mă prea pricep la ceea ce fac, ca apoi să schimb registrul total. Momentul ăla în care se scurtcircuitează cineva și își dă seama că s-a raportat greșit la cine sunt și nu mai are cum să dea înapoi, mă distrează, recunosc. Când vorbim de misoginism, vorbim de niște oameni care nu sunt conectați la ce se întâmplă acum. Asta și pentru că sunt niște oameni cărora le e greu să își asume că poate au greșit. Probabil o să renunț la meschinăria asta în curând si n-o să mai simt nevoia să amendez asta, deloc.

Dar voi, Alina și Ioana? 

Alina: Eu nu bag în seamă, nu merită efortul și atunci prima măsură de a mă proteja este de a întoarce spatele. 

Ioana: La mine depinde de interlocutor/interlocutoare. Uneori somez lucrurile astea și pornesc dezbateri, dar de cele mai multe ori mă fac că nu am percutat și merg mai departe. 

Ioana, dintre toate, tu ești la primul tău proiect în televiziune. Ce-ai învățat de la colegii de platou mai experimentați?

Cred că în orice proiect aș fi, mă bucur de oameni. Îi privesc tot timpul cu curiozitate și foarte multă deschidere, e întotdeauna o colaborare care poate lua diverse forme. La proiectul ăsta, lecția cea mai importantă a fost cea legată de ritmul de muncă, nu mă întâlnisem niciodată cu un astfel de ritm. Primele zile au fost de ajustare, apoi sper că m-am descurcat.

Ați filmat în plină pandemie timp de 6 luni, imediat după lockdown-ul din 2020. Vorbim de o producție mare, cu zeci, daca nu chiar sute de oameni implicați deci pot să intuiesc că nu aveați voie să faceți nimic altceva decât meseria voastră pe set și acasă. Psihicul poate deveni instabil în astfel de condiții. 

Raluca: Absolut..și deși eram recunoscătoare în fiecare dimineață pentru privilegiul de a face parte dintr-un asemenea proiect, recunosc că aveam seri în care mă bufnea plânsul în mașină în drum spre casă. Dar toată lumea a vrut să muncească, suntem toți profesioniști. Eu simțeam o presiune; că dacă m-aș fi îmbolnăvit, atâția colegi nu mai aveau de muncă. 

Ioana: Eu m-am legat de acest privilegiu pe care îl aveam, lucram într-o perioadă în care mulți colegi stăteau și nu mai știau de ce job-uri să se apuce ca să își plătească chiriile. Mi se părea că nu am dreptul să mă plâng, nu aveam de ce. Paranoia eram, îmi dezinfectam până și măștile, puneam pe toată lumea din jurul meu să se testeze. Simțeam un soi de responsabilitate, de care vorbește și Raluca. 

Mădălina: Am primit la multe interviuri întrebarea asta, lumea ne întreabă mereu cum a fost să lucrăm în pandemie. Răspunsul e total contraintuitiv pentru că lumea se așteaptă să spunem că ne-a fost groaznic. Nu, frate, a fost incredibil. Aveam de lucru în pandemie, puteam să ne vedem cu oameni, într-un timp când nu te puteai vedea cu mai mult de 4 oameni, noi ne vedeam cu 50 de oameni – simplu contact uman îți face bine psihic. Apoi, aveam cu ce să ne plătim chiria, aveam de muncă când colegii noștri erau complet destabilizați și speriați. Prinsesem un proiect mare într-o perioadă în care nu exista așa ceva.

Oricum ai lua-o, pentru noi fost mult mai mult pe plus decât pe minus.

 Alina: Pentru mine perioada aia a trecut cel mai mișto. Dacă știam de pandemie de dinainte să încep proiectul, niciodată nu m-aș fi dus la casting. Proiectul a fost un cadou de la viață, în acest context. Faptul că știai că ai un program, că vii, pleci, înveți rolul, ai repetiții, filmări, vezi oameni – au fost niște repere care au contat mult în viața mea. Au făcut ca absolut totul să fie ancorat în prezent, aveam de ce să mă agăț în perioada aia. 

Trăim într-o societate dementă, iar ultimii 2 ani au fost de-a dreptul haotici și tulburători. Dacă ați putea să vă alegeți o epocă în care să trăiți, ați alege tot prezentul? 

Toate: Da, absolut!

Alina: evident că aș alege ceea ce știu, nu m-aș duce nicăieri în alta parte. Necunoscutul mă tulbură fantastic. 

Raluca: Dar pe bune, acum .. avem hârtia igienică, WC-ul în casă (râde)

Alina: Bine, dar poate nu în trecut, hai să facem o proiecție în viitor.

 Raluca: Nu, înainte, nu. Deci, toate 4 votăm prezentul?

Toate: Da!

Și pentru că politica e un subiect important în serial, cum este de altfel și în zilele noastre, mai ales din cauza recentelor evenimente – mi-ar plăcea să-mi spuneți de ce aveți voi nevoie de la politicienii care ne conduc țara?

Ioana: Să fie mai puțin corupți.

Alina: Măi, eu aș vrea să locuiesc într-un București în care să pot măcar să deschid geamurile – dreptul la un aer sănătos, respirabil. Sunt super revoltată.

Raluca: Eu sunt total apolitică, îmi pare rău. Mi-aș dori mai multă compasiune și empatie față de oameni, asta le-aș cere. Iar dacă nu știu ce înseamnă, găsesc în dicționar. 

Mădălina: Și mie mi-e greu să vorbesc despre asta, și eu sunt apolitică însă în ultima vreme am început să fiu mai atentă însă nu doar la clasa politică, ci în general; și mi-ar plăcea dacă fiecare dintre noi ne-am trăi viața cu mai multă grijă unii față de ceilalți, cred că s-ar modifica considerabil societatea din toate punctele de vedere – evident că mi-aș dori asta mai ales de la politicieni pentru că ei au o poziție de putere și de decizie și acolo ar trebui să fie cei mai buni dintre noi – și din punct de vedere uman, și intelectual și al pregătirii lor profesionale. Din păcate, nu este așa. Și asta e dureros.

Care e cel mai mare atu al serialului RUXX, cu ce ați rămas fiecare din voi din povestea asta?

Raluca: O căruță de bani (râd toate)

Cel mai mare atuu al serialului este că s-a facut, e o producție autohtonă. Apoi, că se încearcă lucruri noi, iar oamenii au ocazia să vadă altceva. Au această oportunitate pe care n-o aveau acum câțiva ani. Cu ce am rămas eu? Recunoștință și mai multă experiență în a-mi face meseria – a fost ca o școală de rezistență, actorie, profesionalism. 

Mădălina: Cel mai mare atuu este Raluca Aprodu, care o joacă pe Rux (aplauze și râsete)

Alina: 10, Mădă! Bravo!

Mădălina: Subscriu la ce a zis Raluca. Mă bucură tare că au început să apară și producții mai ușoare, la care să te uiți pentru a te relaxa, fără să îți pui 250 mii de probleme în viață – evident, și acele filme sunt foarte necesare, dar când explorezi doar o parte a paletei de subiecte, uiți că viața mai este și despre celelalte subiecte ale paletei. Mă bucur mult că am luat parte la acest proiect. Am rămas cu lucruri importante. În primul rând, cu pijamalele (râde) – mi-au plăcut foarte tare și am avut acest noroc să mă iubească fetele de la costume și să mi le lase. Dar pe lângă asta – întâmplarea face că în perioada filmărilor, am traversat niște încercări personale și foarte mulți oameni de la filmare au fost un mare ajutor pentru mine. Compasiunea umană a fost cea mai mare revelație pentru mine în acest proiect.

Ioana: Mi se pare foarte tare că într-un serial TV românesc toate personajele principale sunt feminine. Au vârste diferite și fiecare încearcă să se definească identitar, e foarte mișto să iei problemele astea și să le pui pe ecran. Personal, m-am bucurat să mă regăsesc într-o echipă de oameni foarte cool, am crescut profesional în urma experienței. 

Alina: Mă uit acum la voi și mi se pare că ceea ce simt pentru voi și conexiunea noastră e senzațională. De genul ăsta de apropiere orice actor are nevoie. Dincolo de tot, rămân oamenii și cred că o să rămână amintirea tuturor celor cu care am lucrat în perioada asta.

Raluca: Pe scurt, niciuna n-a rămas cu banii. Se pare că toate i-am cheltuit. (râd toate)

Ruxx se lansează pe HBO Max pe 8 martie, odată cu lansarea platformei în România.

Mulțumim tuturor designerilor români care ne-au oferit ținutele din shooting-ul acestui interviu: Alina Cernătescu, Obsidian, MURMUR Clothing, Lune at Midnight și Romeo and Juelier.

Laura Mușat

A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.