Am 23 de ani și uneori am impresia că am un CV decent, că mă implic în proiecte care merită, că îmi investesc energia în locurile potrivite. Apoi se întâmplă să mă uit ce mai fac „adolescenții din ziua de azi” și ajung, inevitabil, să mă întreb ce fac cu viața mea.

Să vă explic puțin care-i faza cu Juriul Liceenilor. De One World Romania știm cu toții – festival de film despre drepturile omului, mult-așteptat, mult-iubit și deschizător de minți (și pe bună dreptate – v-o zice un fost voluntar). Și cine ar fi mai potrivit să decidă cel mai bun film documentar din tot programul One World Romania, dacă nu o gașcă sclipitoare de 5 adolescenți implicați și preocupați de drepturile omului?

Elevi din toată țara din clasele IX – XI s-au înscris pentru a face parte din Juriul Liceenilor, singurul juriu de festival din România de acest fel. Aceștia au trebuit să trimită un eseu pe o anumită temă, după care a avut loc selecția juriului, iar despre magia care s-a întâmplat mai departe aflăm chiar de la ei!

Mai multe despre conceptul de Juriul Liceenilor, cum funcționează, ce filme le-au plăcut anul acesta și de ce ar trebui să se înscrie cât mai mulți adolescenți în această inițiativă, mai jos: 

Ce te-a determinat să te înscrii în juriul liceenilor?

Mihnea Popescu: Motivul pentru care am ales să aplic pentru poziția de membru al juriului a fost interesul meu pentru promovarea și apărarea drepturilor omului. Totodată, m-am gândit că astfel aș putea să-mi lărgesc orizontul de cunoaștere în lumea filmului, domeniu cu care nu avusesem o foarte mare tangență până atunci. Și tema eseului în vederea preselecției a contat, întrucât am avut dintotdeauna multe idei în acea privință și am simțit că era momentul să le valorific.

Ancuța Daria: Initial am vazut call-ul pentru inscrieri pe pagina de Facebook a Festivalului Super. Provocarea lansata de One World Romania anul acesta a fost sa scriem un eseu despre modul in care ne imaginam o societate utopica. La inceput mi s-a parut imposibil sa poti acoperi un subiect atat de complex intr-un eseu relativ scurt, insa m-am decis sa incerc si intreaga experienta s-a dovedit o aventura.  Imi doream de foarte multa vreme sa particip intr-un festival de film, iar One World Romania este, cu siguranta, the perfect first experience pentru orice tanar.

Anca Radu: Fiind pasionată de film, ideea unei săptămâni cu drum zilnic către cinematografele din București m-a cucerit. Am scris și rescris eseul pe tema Societății utopice in trei-patru zile și mi-am dovedit cât de important este să te descoperi pe tine prin ceea ce crezi și simți. 

Alexandra Mocanu: Am fost determinata sa ma inscriu in juriul liceenilor pentru a acumula experienta. Ideea de a fi juriu intr-un festival de film international mi-a captat atentia de la inceput, tocmai pentru faptul ca urma nu numai sa vizionez o serie de filme si sa imi spun parerea personala vis avis de ele, ci, de asemenea aceasta sa conteze pentru niste oameni. Am vrut sa imi asum un risc, o raspundere fata de public, sa caut s afac decizia corecta si sa nu dezamagesc pe nimeni prin alegerea mea.

Vlad Dragne: Auzisem că e o experiență frumoasă și eram foarte curios. Am vrut să mă implic și să contribui cât mai mult , deoarece cred în puterea și potențialul educativ (și nu numai) al filmelor documentare.

Cum s-a derulat procesul de jurizare? A fost greu să decizi un singur câștigător dintre toate filmele?

Mihnea Popescu: Deși am fost cu toții în asentiment în privința filmului câștigător, cred că a fost greu pentru fiecare dintre noi să facem alegerea. Toate filmele prezentate au abordat teme de maximă importanță, ne-au oferit perspective unice și au avut o valoare documentară deosebită. Cred, fără îndoială, că jurizarea ar fi mult mai simplă dacă s-ar putea acorda mai mult de un premiu, sau măcar mențiuni sau nominalizări și altor filme în afara celui câștigător.

Atunci când am ales filmul O femeie captivă, am avut în vedere deopotrivă complexitatea documentarului, impactul său asupra spectatorului la nivel individual, cât și impactul social al acestuia și potențialul de a atrage atenția asupra problemei pe care o expune și de a produce o schimbare.

Ancuța Daria: Documentarele participante in competitie ne-au pus fata in fata cu povesti din toate colturile lumii. Ne-am propus inca de la inceput sa privim fiecare film ca pe o experienta unica si sa ne bucuram de perspectivele inedite pe care ni le ofera. Stiu ca spre finalul fiecarui film deveneam nerabdatoare sa aflu si parerea celorlalti despre ceea ce tocmai vazusem, sa imi dau seama daca suntem de acord sau nu. Discutiile se desfasurau de cele mai multe ori intre proiectii, iar decizia finala a fost, in mod surprinzator, unanima.

Anca Radu: Ne-am strâns cinci adolescenți pasionați și ne-am lăsat expuși în fața unui număr de zece filme provocatoare. Oricât de înflăcărate ar fi fost discuțiile de la finalul proiecțiilor, dezbaterea era urmată de o satisfacție interioară. Vocile noastre erau auzite și respectate, iar asta ne-a dovedit că nu suntem atât de mici pe cât credem.

Cu siguranță fiecare film ne-a oferit o lecție civică necenzurată, însă O femeie captivă m-a țintuit vulnerabilă în scaun. Când s-a terminat filmul, picioarele îmi tremurau și priveam înspre colegii mei în căutarea unui sprijin. In dreapta mea, Alexandra avea ochii înlăcrimați. Mi-am îngropat fața-n palme și am răsuflat, in timp ce vocea înceată a Dariei a anunțat „Cred că avem un câștigător”. 

Alexandra Mocanu: Alaturi de colegii mei din juriu, ne-am sfatuit dupa fiecare film vizionat. Pot spune ca decizia finala a fost facuta de comun acord, far asa ne contrazicem absolut deloc. A fost un proces usor, realizat de comun acord. Momentul terminarii filmului a marcat decizia tuturor de a acorda filmului unicul premiu al festivalului. Ne-a captat atentia subiectul abordat si felul in care evolueaza personajul principal si, de asemenea , relatia dintre aceasta si regizoare.

Vlad Dragne: Întâi am dezbătut fiecare film în parte, am comparat plusurile și minusurile, realizarea și abordarea, relevanța subiectului. Am ținut un jurnal pe parcursul festivalului, jurnal în care mi-am notat gândurile pe parcursul fiecăreia dintre cele 10 proiecții din competiție. Alegerea a fost unanimă și aproape imediată, deși ne-a părut rău că nu am putut premia două filme. Însă privind retrospectiv, cred că a fost opțiunea cea mai bună.

În afară de filmul câștigător, a mai fost vreun film care te-a marcat foarte tare? Dacă da, de ce?

Mihnea Popescu: Unul din filmele cu un mesaj care merită auzit este Coby, care expune întregul proces de tranziție al unui băiat transgender și modul în care această schimbare influențează viețile celor din jurul său. Îl consider important deoarece, pe lângă faptul că documentează etapele transformării în sine, reflectă modul în care societatea vede această categorie de persoane și evidențiază o parte din problemele cu care membrii acestei comunități se confruntă. Un alt film pe care îl recomand este Srbenka, deoarece prezintă dezumanizarea la care naționalismul îi condamnă pe adepții săi și consecințele devastatoare pentru societate ale radicalizării în această direcție.

Ancuța Daria: Pe langa experienta profund marcanta pe care mi-a oferit-o filmul castigator „O femeie captiva”, pentru mine interesanta a fost intalnirea cu „Coby”, filmul lui Christian Sonderegger. Cred ca documentarul nu isi propune sa faca un statement cu privire la dificultatile pe care le intampina o persoana trans ci, mai degraba, acesta surprinde efectele pe care tranzitia le are, atat asupra persoanei, cat si asupra familiei. O alta intalnire inedita a fost cea cu documentarul Norei Agapi, „Timebox”, film care nu a facut parte din competitie, dar care m-a impresionat puternic prin sinceritatea si asumarea cu care regizoarea realizeaza incursiunea in trecutul tatalui sau.

Anca Radu: Un alt film pe care avem cu toții nevoie să-l vedem este Jamilia. Acesta prezintă o serie de interviuri cu mai multe femei kirghize, ce dezvăluie printr-o sinceritate intimă problema căsătoriilor aranjate. Este un discurs vizual ce deschide discuții despre libertate și puterea de a alege, totodată pulsându-ti doze de empowerment. 

Alexandra Mocanu: Filmul pe care pot spune ca l-as fi clasat pe locul al doilea este “Coby”, ce descrie tranzitia unei tinere in cadrul schimbarii sexului sau. Este un film, care, din punctul meu de vedere are de facut o afirmatie puternica in lumea de astazi. Un film care ne convinge sa facem ceea ce simtim si sa trecem peste parerile unora, atunci  cand vorbim despre schimbarile facute pentru a ne simti confortabil in pielea noastra.

Vlad Dragne: Al doilea favorit, menționat mai sus, a fost „Coby”, deoarece m-a făcut să înțeleg persoanele trans și mi s-a părut că reușește să prezinte subiectul sensibil într-o manieră totodată foarte intimă și ușor de digerat.

Tema principală OWR de anul acesta au fost cei 30 de ani împliniți de la revoluția din ’89. Cum se raportează tema la cineva născut după căderea comunismului?

Mihnea Popescu: Fără a fi trăit în timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu, sunt conștient, atât din studiul istoriei recente (mă refer în special la studiul individual), cât și din relatările unor persoane care au prins acele vremuri, de brutalitatea acestuia și de influența negativă pe care a avut-o asupra societății românești. Deși sunt dezamăgit de anumite aspecte ale direcției în care a evoluat România postdecembristă, consider în continuare că înlăturarea dictaturii a fost unul dintre cei mai importanți pași înainte făcuți de acest popor. Și mai consider că tânăra generație trebuie să fie mai bine informată în legătură cu acea perioadă, întrucât o informare corespunzătoare și dezvoltarea spiritului civic sunt esențiale în prevenirea instaurării unui alt regim autoritarist.

Ancuța Daria: Cred ca un eveniment politic major in istoria Romaniei care s-a desfasurat acum 30 de ani are implicatii, atat in prezentul, cat si in viitorul tarii si al oamenilor. In postura cuiva nascut dupa 89 pot spune ca efectele revolutiei influenteaza societatea in care traiesc si astfel, pe mine. Programul de anul acesta al festivalului a continut si sectiunea „Dupa revolutii”, filmele din aceasta sectiune prezentand efectul pe care revolutiile il au asupra oamenilor si statului. Cred ca toate aceste contexte sunt relevante pentru noi, si poate, prin compararea situatiei Romaniei cu  situatia altor societati, vom intelege mai bine fenomenul cu care tara noasta s-a confruntat.

Anca Radu: Impactul revoluției asupra societății se simte si astăzi. Cu toate acestea, chiar și după 30 de ani de la eveniment, cred că este greu de determinat în         ce măsură idealurile clamate în stradă se regăsesc            in totalitate în ceea ce s‐a realizat ulterior. Este pentru noi o lecție de mobilizare si curaj, un motiv să ne cerem drepturile respectate într-o Românie dezbinată.

Alexandra Mocanu: Nu am cunoscut niciodata comunismul in persoana, am aflat de el numai din povestiri ale cunoscutilor. Pot spune ca mi-am format parerea exclusiv din parerile altora. Cred ca Romania a evoluat foarte mult de la caderea comunismului, dezvoltandu-se si intrand in randul tarilor din vest. Are o deschidere mult mai mare privind ideea de nou,inovator, fiind receptiva la schimbarile din societate.

Vlad Dragne: Chiar dacă nu l-am simțit pe pielea mea, interacționez cu consecințele și rămășițele comunismului în fiecare zi, aproape în fiecare domeniu, de la educație, la politică și economie. E o fantomă care încă ne bântuie și ne va bântui multă vreme în viitor.

Ce teme consideri că ar trebui abordate mai des decât au fost până acum în documentare?

Mihnea Popescu: Paleta de teme abordate în această ediție a fost una destul de diversă. Totuși, un subiect de o importanță majoră căruia eu i-aș acorda mai multă atenție este acela al inegaliății economice și modului în care aceasta influențează societatea, precum și felul în care sunt tratați lucrătorii de anumite companii private, atât în țările în curs de dezvoltare, unde problema e mai acută, cât și în țările occidentale, unde fenomenul e departe de a fi inexistent, așa cum am fi tentați să credem.

Ancuța Daria: Imi place sa cred ca istoria universala se scrie cu ajutorul istoriilor personale si, de aceea, mi-ar placea sa vad mai multe documentare care sa trateze probleme relevante pentru societate, raportandu-se la experiente individuale. Numerele si statisticile sunt necesare pentru intelegerea in ansamblu a unei probleme, insa documentarele cred ca ar trebui sa scoata la iveala si partea mai putin cuantificabila a acesteia.

Anca Radu: Cu toată varietatea de teme abordate in cadrul festivalului, am descoperit că nu sunt complet conștientă de toate lucrurile care se întâmplă în prezent. Consider că ar trebui afișate publicului intr-o măsură mai mare problemele minorităților, pentru a fi susținute prin vizibilitate și validare. 

Alexandra Mocanu: Cred ca tema descoperirii sinelui se potriveste mult in contextul international in care traim. Tinerii, oamenii in general trebuie sa fie incurajati in a cauta scopul lor in viata, fara a se ingrijora cu privire la ce spun ceilalti. In general, ne este frica sa iesim din tipare, din cauza unor priviri prea aspre , pe  care le simtim ca ne analizeaza fiecare miscare, fiecare gand si fiecare incercare nereusita de a ne crea propriul drum in viata.

Vlad Dragne: Temele LGBT ar merita promovate mai mult, în special în spațiul românesc, în care nu se discută aproape deloc despre asta și mentalitatea generală este mai degrabă învechită.

Ai recomanda și altor persoane să fie parte din juriul liceenilor?

Mihnea Popescu: Fără îndoială, da! Încurajez orice licean care vrea să înțeleagă cât mai bine societatea în care trăiește și care își dorește să fie un factor de decizie să aplice pentru un loc în acest juriu.

Ancuța Daria: Da, da si iar da! Recomand experienta de jurat in cadrul One World Romania oricarui tanar, nu numai celor pasionati de cinematografie sau de teme privind drepturile omului. Pentru mine, One World Romania a insemnat o saptamana de cautari si descoperiri. Anul acesta, trailer-ul competitiei a reprezentat o insiruire de cadre din toate cele zece filme participante. Initial, am privit trailer-ul ca pe un puzzle ce trebuia rezolvat, iar pe parcursul vizionarii filmelor, am inceput sa identificam rand pe rand piese din puzzle. Imi aduc aminte de ultima proiectie si de momentul in care ne aplecam unii spre ceilalti si sopteam numele fiecarui film din care faceau parte secventele. Cred ca acest puzzle reprezinta metafora perfecta pentru festival, iar pozitia de jurat iti permite sa fii cel care pune cap la cap toate piesele.

Anca Radu: Cu siguranță! Este o experiență de auto-cunoastere și irevocabil, un început către schimbare. În bine, desigur.

Alexandra Mocanu: Recomand tuturor persoanelor, indiferent de varsta pe care o au sa ia parte din acest proiect, deoarece iti ofera o serie de noi perspective si idei despre lumea in care traim. Desigur ca incurajez cat mai multi liceeni sa faca parte din juriul festivalului si sa profite de o sansa unica, care lev a permite sa aiba  contact cu diverse subiecte de film si sa afle parerile unor regizori. Vor avea contact cu lumea filmului si cu oameni de specialitate care le vor raspunde la intrebari. Cel mai important insa, cred ca va fi faptul ca vor face parte dintr-un juriu si isi vor putea exprima opinia in legatura cu opiniile lor.

Vlad Dragne: Firește, atâta timp cât există ocazii de acest gen, consider chiar că e de datoria noastră să ne implicăm.

Un interviu de Romina Banu

Traducere de Andreea Toader

Romina Banu

Fotograf și redactor, a co-fondat Dissolved Magazine alături de Melissa. La Films in Frame adună recomandări de filme și seriale pentru weekend-uri liniștite și prezintă proiecte interesante din lumea filmului. Îi place să călătorească, să stea cu pisicile și să doarmă.