Vladimir Țeca și Angelina Pavel sunt parteneri de drum în road-movie-ul Horia, debutul în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, care a avut premiera mondială la Festivalul de la Tallin și intră în cinematografele românești la finalul acestei săptămâni (12 aprilie). În film, cei doi ajung să străbată țara dintr-un capăt în altul pe o Mobră roșie – el (Horia) e un adolescent îndrăgostit care fuge de acasă ca să-și întâlnească iubita, ea (Stela) vrea să scape de problemele din familie, hotărâtă să-și caute singură un viitor mai bun. El e timid și nesigur, ea e curajoasă, glumeață și se descurcă să iasă din încurcăturile de care au parte în călătoria lor plină de neprevăzut. 

Am povestit cu Angelina și Vladimir despre prima lor experiență ca actori principali într-un film – sau, cum o numesc ei, „prima dragoste”. Am vorbit și despre adolescență, prietenie și ce-i preocupă pe doi tineri de 20, respectiv 16 ani: ce muzică ascultă, la ce filme se mai uită sau ce echipe de fotbal preferate au. 

Cum v-ați cunoscut și ați ajuns să lucrați cu regizoarea Ana-Maria Comănescu pentru filmul Horia?

Vladimir: Eram încă în liceu când a început castingul pentru film. Făceam parte dintr-o trupă de teatru, brightsidedrama, iar coordonatorul meu de atunci, Ionuț Niculae, care între timp mi-a devenit prieten foarte bun, știa de acest casting și mi-a recomandat să încerc, să văd cum e. A fost primul casting la care am mers. M-am dus, am trecut de prima probă, care a constat într-un self-tape, iar la a doua m-am întâlnit cu Ana și Florentina (n.r. Bratfanof, directoare de casting), unde am dat o parte din scenariu. Am ajuns și la a treia probă, unde rămăsesem pe lista scurtă doar eu cu un alt băiat, actor la UNATC. „Nasol”, mi-am zis, știam că era mult mai experimentat. I-am cunoscut atunci și pe ceilalți actori din film, pe Angelina, Liviu Cheloiu și Mihaela Velicu, cu care am dat proba. Pe urmă, n-am mai primit nicio veste mult timp. Țin minte că m-a sunat Florentina pe Facetime și așteptam să intre și Ana care era prin Australia, dar n-avea conexiune la net, am stat în call așa vreo zece minute, nu știam ce se întâmplă, eu transpirasem, și până la urmă mi-a zis că am luat rolul. Chiar dacă n-am crezut și nu m-am așteptat, în tot timpul ăsta, n-am putut decât să sper.

Angelina: Fun fact, eu n-am trecut de prima probă. Când a trebuit să mă înregistrez, aveam părul verde, codițe la ochi și aparat dentar. Eu sunt de etnie romă și în film joc tot un personaj de etnie romă – dar felul în care arătam atunci presupun că nu prea se potrivea; eram mai rock. Dar unchiul meu, care cântase într-un alt film la care a lucrat Florentina, a insistat pentru mine. Alt fun fact: unchiul meu, în Horia, interpretează rolul tatălui meu. M-am dus și, după foarte multe luni, am primit un telefon de la Ana. Era 1 iunie și mi-a zis „că-mi face un cadou”. Țin minte perfect pentru că mă spălăm pe dinți în momentul ăla.

Amândoi aveți experiențe scurte cu scena sau în film înainte de Horia – Vladimir în teatru, Angelina în câteva roluri mici, în serialul Lecții de viață și lungmetrajul Dublu. Ce v-a atras spre actorie?

Vladimir: Eu m-am hotărât foarte devreme să dau la actorie, printr-a VI-a. Am crescut în mediul ăsta de teatru-filme, pentru că ai mei mergeau foarte des – mama e pictoriță, tata e profesor de matematică. Am văzut atunci un spectacol la TNB, Class, de Felix Alexa. Nu știu ce a fost – probabil genul ăla de întâlnire care te marchează, felul în care a jucat Richard Bovnoczki în rolul principal, care evident atunci a devenit actorul meu preferat –, dar totul a rămas atât de puternic cu mine încât m-am hotărât că asta vreau să fac și eu. În clasa X-a, făceam deja pregătire pentru UNATC.

Angelina: Eu m-am dus la Colegiul de Arte „Dinu Lipatti” pentru actorie. Am aflat abia când m-am înscris că poți să mergi pe actorie doar de la liceu, așa că a trebuit să învăț un instrument (n.r. – colegiul are secția de Muzică la școala primară, generală și liceu și secția Arta actorului la nivel liceal). Am ales pianul. Deși nu-mi prea plăcea, pe parcurs am descoperit că mă descurc îndeajuns de bine încât să iau și câteva premii. Mie îmi plăcea să cânt mai mult și am rămas la liceu la secțiunea de canto, dar acum, mai ales după experiența cu filmul, mă gândesc să mă mut la actorie.

Horia are dorința aia care există în fiecare dintre noi, de a găsi ceva la care nu ar ajunge în mod normal și în același timp frica de a se duce înspre lucrul respectiv. Și e un tip care descoperă că, uneori, un scop suficient de puternic te poate face să treci peste anumite frici.

Vladimir Țeca

În ce fel v-ați pregătit pentru personajele din film? Cum „i-ați citit” pe Horia și Stela?

Vladimir: Am avut repetiții și am discutat mult cu Ana. Horia e o parte din mine, în primul rând. Cred că are dorința aia care există în fiecare dintre noi, de a găsi ceva la care nu ar ajunge în mod normal și în același timp frica de a se duce înspre lucrul respectiv. Și e un tip care descoperă că, uneori, un scop suficient de puternic te poate face să treci peste anumite frici.

Angelina: Mi se pare că Stela pur și simplu profită de ocazie. Ea zice la un moment dat: „Stai liniștit că găsesc eu altul”. Probabil că dacă n-ar fi fost Horia să o ajute ar fi fost altcineva. Stela e o persoană care vrea să experimenteze cât mai mult, vrea să scape de familia care se comportă urât cu ea și unde nu-și găsește locul. „Curajul” e cuvântul care o definește. 

Cum v-a fost cu o cameră de filmat care vă urmărește constant?

Vladimir: M-am obișnuit repede și cred că mi-am pus din start în cap chestia asta, că eu trebuie să mă obișnuiesc, altfel nu dau randament și mă dau afară! (râde) M-a ajutat faptul că în trupa de liceu jucam la Teatrul Apropo, care e foarte strâns, iar publicul te înconjoară și e aproape de scenă. Ai ochi peste tot în jur. Așa că nu m-am simțit intimidat.

Angelina: Nu știu dacă vorbesc în numele amândurora, dar eu, în majoritatea timpului, nu prea simțeam camera.

Vladimir: Da, exact.

Angelina: Și-n afară de asta îmi și place! Îmi place să fiu filmată, să fac reel-uri pe TikTok, aveam 7-8 de ani când făceam vloguri cu prietena mea, Bianca. Deci nu cred că a trebuit neapărat să mă obișnuiesc.

Spuneai, Vladimir, că Horia e o parte din tine – în ce fel? Te regăsești în timiditatea lui, e ceva din atitudinea lui de adolescent care se răzvrătește cu care relaționezi?

Vladimir: Din punctul meu de vedere nu sunt neapărat introvertit și timid. Eu ies să vorbesc primul. Sunt un pic control freak, dar în rest mă arunc. Cred că-l înțeleg bine pe Horia când e pe Mobra și se uită fascinat la peisajele din jur – am și eu multe amintiri cu ai mei, când mergeam cu cortul la munte și la mare, sau din călătoriile lungi, când ne-am dus cu mașina până-n Lisabona și mă pierdeam în gânduri ore-n șir pe geam. Am și fugit de acasă, de ce să nu zic…

Stela, în schimb, e o fată descurcăreață și curajoasă, pe care tu, Angelina, o joci cu degajare și multă naturalețe.

Angelina: Multă lume care mă cunoaște mi-a zis că Stela are ceva din personalitatea mea. Sunt o persoană care într-adevăr se descurcă dacă e pusă în anumite situații, dar eu singură nu mă pun în situațiile respective. Dar dacă ajung acolo fac orice și mă descurc. Toată lumea mă vede în felul ăsta, mai agitată, dar eu, de fapt, când sunt la mine în cameră stau, citesc, ascult muzică. Chiar sunt chill.

De-a lungul călătoriei, cei doi trec prin mai multe experiențe, întâlnesc oameni care-i ajută sau dimpotrivă; au parte de provocări din care învață sau care-i schimbă. Ce credeți că-l face pe un adolescent să devină adult?

Vladimir: Când îi dă viața în pumn și se trezește singur. Cel puțin așa m-am simțit eu la un moment dat. Eram într-o perioadă grea emoțional, după o relație complicată, și mi se părea că o luasem pe un drum prost, pe care m-am trezit destul de singur. În 2021, am avut și prima criză de epilepsie, care m-a făcut să-mi schimb cu totul stilul de viață. Toate întâmplările astea m-au făcut să mă recompun, a fost un reset, ca și cum încep ceva de la zero. Cred că mai ales în felul ăsta Horia e o parte din minte, pentru că și el are parte de o călătorie care-l va schimba.

Angelina: Și eu cred că te trezești la realitate după o lovitură. Trebuie să treci prin momente grele, că nu e totul atât de roz cum mai văd eu. Da, sunt eu mai nebună, îmi place să mă distrez, dar cred că am avut mereu și o maturitate și am știut unde să mă opresc. Poate pentru că n-am avut o prezență masculină constant în viața mea, tatăl meu a fost de multe ori plecat – mi-a oferit tot ce-mi doresc, multă libertate, dar în același timp și niște reguli clare. Și bani pe mână, dar nici mulți încât să fac vreo prostie cu ei. Întotdeauna sfaturi, niciodată nu m-a certat. Mama e mereu cu mine, dar lipsa cuiva din familie m-a forțat să-mi port și singură de grijă.

Pentru că am ajuns la relația părinți-copii, care în film e complicată și evoluează diferit pentru fiecare, dar un lucru e cert: adolescența e o perioadă dificilă. Ce credeți că nu pricep părinții/adulții despre adolescenți și ați vrea să înțeleagă?

Vladimir: Mi se pare că adulții nu-și dau seama, foarte des, că 80% din ce face copilul lor e imaginea lor reflectată în el. Am început să mă gândesc mult la asta și să vorbesc și cu ai mei. Avem o relație de tovărășie, îi simt uneori mai mult prieteni decât ca pe părinții mei. Poate că își doresc ca eu să nu mai pierd unele nopți, dar îi știu și pe ei party people. (râde) Mi se pare că în general felul lor de a fi mă influențează mult și pe mine.

Angelina: Mi-aș dori să realizeze că a vrea tot binele copilului și a fi super protectivi nu duce la ceva bun neapărat. Ai mei au început să realizeze asta și mi-au oferit din ce în ce mai multă libertate. Mai e și perioada asta de adolescență, în care eu îmi doresc cel mai mult să-mi fac amintiri. Pentru ei nu e mare lucru, dar pentru mine contează să stau cu prietenele mele, să ies pe afară.

Cum s-a construit relația înainte și pe parcursul filmărilor cu regizoarea Ana-Maria Comănescu?  Pentru voi era o primă experiență solidă la un film, dar și pentru ea era un debut în lungmetraj, care adaugă la presiune.

Vladimir: Ana a fost lângă noi la orice mic breakdown pe care l-am avut. Adică dincolo de chestii legate de regie, de indicații, a fost super prietenă cu noi. Eu eram ca o lipitoare, încercam să prind cât mai multă experiență. Mi-amintesc că am avut o mare problemă la o scenă, când pur și simplu nu-mi ieșea – era un moment în care Horia iese dintr-o încordare și vrea să renunțe, îți bagă picioarele. De obicei eu nu prea dau înapoi, o dreg cumva, și-mi era foarte greu să mă gândesc ce m-ar putea face să mă gândesc la asta și să o arăt. Eram după 17 duble, Ana nu mai înțelegea ce-i cu mine, mă tot întreba: „Țeca, ești bine?”

Și ce crezi că a ajutat atunci ca să-ți iasă?

Vladimir: Că am tras super multe duble!

Angelina: Cum a și zis, el vrea să controleze și să facă totul perfect. Dacă acolo e scris așa, așa trebuie să o facă! Eu, în schimb, sunt ca în film, mă duc după cum bate vântul.

Dar între voi, cum v-ați completat pe set? 

Vladimir: Angelina zicea la interviurile pe care le-am dat până acum că noi nu prea ne-am înțeles la început și nu înțeleg de ce.

Angelina: Da, dar pe urmă spun că e o glumă. De fapt chiar ne-am înțeles tot timpul. Cred că mă deranja la început că mă tachina, dar așa am ținut-o tot timpul, cam ca-n film.

Vladimir: Când aveam câte o cădere și nu-mi ieșea ceva, nu eram mulțumit de mine, Angelina mă lua peste picior, zicea ceva de genul: „Aoleu, iară stăm după tine.” Asta de fapt mă și distra, era parte din dinamica noastră, și mă ajuta să mă detensionez în momente grele.

Angelina: Vladimir e un om foarte calm sau cel puțin așa l-am perceput. Au mai fost momente când am avut unele divergențe și el mi-a luat apărarea. L-am simțit mereu ca pe un frate mai mare.

Ce scene v-au provocat sau v-au plăcut în mod special?

Angelina: Pentru mine, cea mai complicată a fost scena de la service auto, în care a trebuit să mă dau la el. Tocmai pentru că între noi – eram deja pe la jumătatea filmărilor – se construise o dinamică total diferită față de ce presupunea scena. Nu m-am simțit deloc confortabilă în postura asta.

Vladimir: E ca atunci când ai first kiss la Adevăr sau Provocare.

Cred că la fiecare encounter cu personaje diferite a fost cel puțin o cioacă. La o scenă la lac cred că am dat emoții echipei de producție când s-a sărit de pe stânci direct în apă. Sau când am repetat o secvență de atât de multe ori încât a trebuit să mănânc vreo 50 de felii de plăcintă și Angelina a băut 20 de pahare cu apă. Știu că i-am povestit mamei la telefon toată faza, iar când am ajuns acasă, mama, entuziasmată probabil de ideea de plăcintă cu brânză și stafide, m-a așteptat cu plăcintă cu brânză și stafide. Mă uitam la ea și simțeam cum se zbate un ochi. 

Se întâmplă tot felul de chestii mișto la filmări, sunt și multe tensiuni, se mai strică Mobra și mergi pe o roată… Dar cred că cel mai mult mi-a plăcut începutul, când eram foarte impresionat de tot, de garajul ăla care fusese construit de la zero într-o săptămână, de detalii care erau practic noi pentru mine. Atunci e și entuziasmul mai mare. Iar cel mai mișto feeling a fost în secvențele când mă dădeam cu Mobra pe Transalpina – era drumul gol, senzație de libertate deplină, și eu șef acolo.

Angelina: Desigur, niciuna cu mine. 

(Râd amândoi)

Care e relația voastră cu filmul? Ce vă place?

Angelina: Eu cred că o să fiu judecată aici. Am văzut la ce filme se uită el și nu sunt chestii pe care nu zic că nu le-aș putea înțelege, dar pur și simplu nu cred că m-aș uita la ele din plăcere. Mi-a recomandat The Platform, mi-a plăcut. Peak, tot el mi l-a recomandat, super film. De fapt, mi-a făcut o listă foarte lungă la un moment dat. Dar eu sunt în zona mea, Vampire Days, iar filmele horror sunt preferatele mele – îmi plac poveștile din ele și adrenalina.

Vladimir: Ce ți-am recomandat? Probabil că acum o să mă gândesc că e greșită.

Angelina (căutând în telefon): Uite, filme Țeca: The Platform, Eternal Sunshine of the Spotless Mind, 1917, Forrest Gump, One Flew Over the Cuckoo’s Nest, Don’t look up, The Revenant, The Silence of the Lambs, Seven, Goodfellas…. El e mai pe partea asta artistică, din ce am văzut, îi place să dezgroape foarte mult ce e în film, să înțeleagă mesajele. Mie îmi place să mă uit la The Grinch, la Home Alone. Să râd la Miami bici!

Vladimir: Acum mă uit mai mult la filme de artă și-mi fac liste pe care le updatez. Preferatul meu e The Cook, the Thief, his Wife & her Lover al lui Peter Greenaway. Am văzut multe în pandemie, inclusiv românești. Observasem chestia asta, că sunt gri. Când am citit scenariul de la Horia, mi-a plăcut mult povestea overall și tocmai pentru că era diferit, e foarte colorat. Și are replici care nu sunt cringe.

CHESTIONAR-FULGER

Spre final, vă propun un fel de joc cu câteva întrebări-fulger. O parte sunt inspirate din chestionarul lui Marcel Proust, care a răspuns de două ori la el, când avea 15 și 19 ani, cam vârstele voastre. Restul se leagă mai mult de experiența personală cu filmul și începem cu asta. Ce lecții ați învățat despre voi pe perioada filmărilor la Horia?

Angelina: Una importantă e munca în echipă. Mie nu prea îmi place să lucrez cu alții, dar filmul m-a făcut să-mi placă. Pentru că am înțeles că și dacă Țeca își știe rolul foarte bine, și-l știu și eu foarte bine, tot trebuie să lucrăm împreună ca să funcționeze. Am mai învățat să mă mulez pe situații care erau noi pentru mine, cum ar fi să mă integrez într-un grup. El s-a integrat foarte ușor, eu mai greu. Acolo mi-am dat seama că anturajele mele erau foarte diferite față de echipa de filmare. Nu știam când să vorbesc, când să tac, să nu deranjez. Nu toată lumea acceptă ușor cum ești și trebuie să te adaptezi. Și cred că mi-am întrecut niște limite. Am zis că nu o să mă dau la Țeca, uite că am făcut-o.

Filmul m-a făcut să-mi placă să lucrez în echipă. Pentru că am înțeles că și dacă Țeca își știe rolul foarte bine, și-l știu și eu foarte bine, tot trebuie să lucrăm împreună ca să funcționeze.

Angelina Pavel

Vladimir: Auzisem o vorbă la o actriță, apropo de importanța unui rol, care mi se pare foarte mișto: „Nu contează cel care primește tava sau o dă, spectacolul nu se face fără niciunul dintre ei.” Eu cred că înțeleg mai bine că nu trebuie doar să-mi găsesc motivația ca să fac un lucru – ci să găsesc scopul pentru care-l fac. Am învățat să renunț la preconcepții de-ale mele și să mă duc pe mâna regizorului/oarei în care am încredere, că sigur știe mai bine ce face. Să comunic cu oameni chiar dacă nu sunt neapărat de acord cu ei, fără să fug de conversație. Filmul te și expune, mergi la festivaluri și te întâlnești cu oameni foarte diferiți – și e ciudată experiența asta, mai ales dacă tu, până atunci, ai stat doar cu cartierul tău, pentru că te scoate mult din zona de confort. Erau interacțiuni când simțeam că trebuie să mănânc spaghete cu lingura la restaurant, la modul ăla. Ah, și am învățat să merg pe motoretă!

Care e cel mai tare lucru la a merge pe motoretă?

Vladimir: E un monolog foarte bine scris în Horia despre asta. O să las să fie descoperit.

Ce vă face fericiți?

Angelina: Muzica, actoria și, prietenii. „Familia mea” adică.

Vladimir: Senzația că mi-a ieșit bine ceva. Și că am putut să fac pe cineva să mă înțeleagă.

Ce apreciați cel mai mult la prietenii voștri?

Angelina: Loialitatea.

Vladimir: Sinceritatea. Și play along-ul ăla, când facem mișto de chestii, fără să ne jignim.

Vladimir, în camera ta ai două steaguri ale unor echipe de fotbal. Totuși, ce-ai alege: Liverpool sau Barcelona?

Vladimir: Nu poți să faci asta! Barcelona înseamnă copilăria mea, iar Liverpool, pfuaai, Klopp e… (bate cu pumnul în dreptul inimii). Am început să țin cu Liverpool pentru că-mi plăcea Steven Gerrard. Apropo de loialitate, asta simt pentru Barcelona, că am ținut cu ei și în perioada lor de glorie, și în perioadele proaste. Deci totuși Barca – datorită lor am început să mă uit la fotbal.

Angelina, cu cine ai face duet – cu Paulina sau Erika Isaac?

Angelina: Cu Erika. Îmi place că a venit cu un altfel de mesaj și că susține femeile. Și-n Macarena, și în Femei în Parlament. De obicei nu prea ascult trap, nu e genul meu de muzică, mai ales trapul băieților de la noi, dar Erika e top.

O nedreptate în lume pe care ați schimba-o?

Angelina: Sunt foarte multe, dar ce mă afectează cel mai mult e că nu toți copiii au dreptul la educație.

Vladimir: Orice formă de abuz.

Ce superputere ați vrea să aveți?

Angelina: Invizibilitatea, teleportarea și să pot controla apa sau focul.

(Vladimir se gândește)

Angelina: Țeca o să ne zică ceva super deep, gen „să vorbesc cu animalele” sau așa.

Vladimir: Eiii! Cred că aș alege să pot să-i fac pe oameni să mă înțeleagă.

Angelina. Pe bune, dintre toate superputerile din lume?

Vladimir: Păi, mi se pare că depunem mult efort în asta.

Angelina: Deci în loc să te teleportezi tu vrei să te înțeleagă oamenii.

Vladimir: De ce aș avea nevoie să mă teleportez?

Angelina: De ce să stai 20 de ore într-un zbor către China când ar putea să se întâmple așa? (pocnește din degete) Suntem două persoane total diferite.

Care e cel mai mare defect al vostru?

Angelina: Lipsa de răbdare.

Vladimir: Principalul meu defect e că am impresia că ideile mele sunt cele mai bune.

Mai mult decât actul de a juca, îmi place procesul de lucru, de înțelegere și cunoaștere a personajului.

Vladimir Țeca

Ce vă place cel mai mult din actorie?

Vladimir: Că poți să fii altcineva. Dar, mai mult decât actul de a juca, îmi place procesul de lucru, de înțelegere și cunoaștere a personajului.

Angelina: Da, că poți să fii alt om. Asta simt și la muzică. Când cânt o melodie, am o poveste, se întâmplă ceva. De exemplu, îmi vine în minte Octombrie roșu, de la Irina Rimes. Îmi place cum se schimbă versurile și melodia, care îmi transmite o emoție aparte, mă umple de fericire. Chiar și acum când mă gândesc la ea îmi vine să zâmbesc. Și mi se pare că la fel e și la actorie, îți faci tu o poveste.

E ceva ce ați învățat și apreciați unul la celălalt și ați vrea să vă spuneți?

Angelina: Vladimir e super răbdător. Stă mult pe o chestie până-i iese, e foarte perseverent și apreciez asta la el. Mie, dacă nu-mi iese, o las. Poate revin, dar îmi pierd repede răbdarea. Sper să-mi amintesc de asta.

Vladimir: Mie mi se pare că tu poți să sari dintr-o chestie în alta foarte ușor; eu unul nu reușesc. Dacă vezi că ceva nu merge bine, o iei pe altă parte. E foarte versatilă Angelina. Se aruncă, încearcă, nu are preconcepții sau gânduri parazitare, iar asta e foarte mișto. Și e destul de stăpână pe sine.

Horia intră în cinematografele din toată țara pe 12 aprilie.

Anca Vancu

Jurnalistă. A lucrat zece ani în presă (la Adevărul și DoR) și o perioadă în comunicare. La Films in Frame coordonează alături de Laura redacția și editează materiale despre lumea filmului, cărora încearcă mereu să le găsească unghiuri inedite.