Alexandra Suciu. Un nume care pentru mulți dintre voi nu spune nimic. O tânără care speră să ajungă regizor într-o zi, Alexandra este o persoană tare dragă mie și una din puținele femei care cred că va reuși cu brio în industria asta. Când me-am cunoscut, mi s-a părut ciudățică, mi-era greu să-mi dau seama dacă eram eu sau ea. Era foarte calmă, tăcută și liniștită – destul de diferită de regizorii cunoscuți până atunci. Cu toate astea, îi citeam entuziasmul în ochi, asta până când i-am adus aminte că e posibil să nu își regizeze ea povestea. În următoarele câteva luni, Alexandra a făcut tot ce i-a stat în putință să mă convingă că – deși la primul ei film, este pregătită și este persoana potrivită. Schițe, fotografii, referințe de film, storyboard, palete de culori, opțiuni (actori) pentru personaje – orice era important ca să-mi fac o idee despre cum vede filmul, mi-a trimis.

Dacă există vreun motiv pentru care merită să vă pierdeți zece minute, citind acest interviu, este pentru că Alexandra va cuceri într-o zi festivalurile  de film europene și veți fi printre singurii care știu cum a început povestea ei. Iar dacă aveți în minte să aplicați la ediția ce tocmai și-a deschis porțile, aveți cu siguranță un motiv în plus.

Alexandra, știu că tu ai aplicat și la prima ediție și ești dovada vie că dacă nu te lași, răzbești. Cum ai aflat despre The Script Contest și de ce ai decis să aplici și a doua oară?

Prima dată am aflat de pe o rețea de socializare despre acest concurs – mi s-a părut o oportunitate bună de a mă reapuca de scris. Primul scenariu cu care am aplicat nu avea un discurs închegat și probabil de aceea am rămas pe tușă. A doua oară am aplicat – dar scenariul îl aveam deja scris – mă apucasem de el în urma unui exercițiu pe care l-am găsit în cartea The Story – a lui Robert Mckee.

Care crezi că sunt motivele pentru care scenariul tău a ieșit câștigător?

Cred că au fost mai multe motive. Personajele au fost mai bine delimitate, iar interacțiunea dintre ele și povestea care se țese este una neobișnuită pentru societatea românească. Dar și faptul că scenariul este fezabil unui buget independent.

TSC își rezervă la fiecare ediție dreptul de a selecta regizorul filmului. Ți-ai asumat faptul că este posibil să nu fii aleasă ca regizoare, fiind și la primul film?

Mi-am asumat de la început această posibilitate – dar, după cum știi, am muncit și am încercat să dovedesc că sunt pregătită să regizez această poveste.

Cu ce te ocupi tu în viața de zi cu zi și cu ce ai vrea să te ocupi de fapt?

Momentan lucrez în industria cinematografică – fac asistență de regie – în prezent lucrez la un lungmetraj – Dragonheart V. Aș vrea să ajung în punctul în care să pot scrie și regiza – dar înainte de asta vreau să-mi construiesc o experiență și să adun informații și cunoștințe cât mai multe despre ceea ce înseamnă procesul de creație al unui film.

Industria noastră de film este mică și totuși are câteva femei regizor. Ți se pare mai greu pentru o femeie să se impună, în postura de lider creativ?

Mi se pare că în societatea noastră femeile care au avut ceva de spus și au reușit să-și susțină discursul creativ au fost acceptate și lăsate să se dezvolte. Nu cred că e neapărat o chestiune de gen, ci mai degrabă de curaj, asumare și seriozitate.

Zi-mi un film regizat de o femeie care îți place mult.

RAW – Julie Decournau – este ultima descoperire pe care am făcut-o.

Și zi-mi și de filmul tău. Trebuia să filmăm în septembrie, am amânat pentru la anul – în vară, o decizie care știu că a picat greu, mai ales pentru tine.

A fost o decizie grea, dar cred că a fost o decizie bună și pe măsură ce a trecut timpul – m-am convins de asta. Filmul nostru – fiindcă suntem o echipă – spune povestea a trei sexagenari care trăiesc o poveste de dragoste – sau cel puțin încearcă. Avem două personaje feminine – opuse ca stare de spirit și un personaj masculin care ține echilibrul acestui triunghi amoros. Sunt trei personaje savuroase – și poate că asta e frumusețea acestei povești. Ceea ce vreau să transmit este că și bătrânețea poate conține momente asemănătoare cu primii fiori ai dragostei – cu bucuria descoperirii celuilalt.

De ce două femei și un bărbat și nu doi bărbași și o femeie?

Pentru că exercițiul de la care am pornit presupunea să-mi imaginez o situație posibilă din viața mea dar decalată în viitor. Și asta am făcut. Iar în timpul documentării am dat peste o serie de fotografii ale unei artiste – Isadora Kosofsky, care a contribuit foarte mult la dezvoltarea poveștii. Desigur că am făcut multe schimbări pe parcurs – dar ăsta a fost startul.

Ce ți-a plăcut la TSC și ce crezi că s-ar putea schimba în bine?

Îmi place că dă șansa oamenilor care sunt pasionați de scris să se exprime și să vadă că povestea lor se concretizează. Întotdeauna e loc de mai bine și cred că asta vine o dată cu experiența. Prin urmare TSC-ul trebuie să supraviețuiască și să crească și să ajungă la multe ediții cu povești din ce în ce mai hrănitoare pentru imaginație.

Descrie experiența ta, în câteva fraze, așa cum o vezi și ai simțit-o tu până în acest moment. O să îți mai pun o dată întrebarea și după filmări.

Este un proces care continuă și apar elemente surpriză pe care trebuie să le gestionezi cu tact. Faptul că nu am reușit anul acesta să terminăm Călătoria Urșilor Polari în Deșert este o oportunitate pentru noi să adunăm mai multă experiență și să ne concentrăm mai bine pe ceea ce este cu adevărat important: calitatea filmului.

The Script Contest și-a redeschis înscrierile pentru ediția cu numărul #3 și vine cu noi reguli și provocări. Mai multe detalii pe website-ul oficial.

Laura Mușat

A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.