Pentru că peisajul cinematografic autohton este într-o continuă schimbare, iar numărul de tineri talentați care se fac auziți și văzuți a crescut considerabil în ultimii ani, am invitat doi actori tineri, născuți după căderea comunismului, să intervieveze două nume grele din generațiile anterioare.

Publicăm prima partea a interviului, în care Ana Dumitrașcu, nominalizată la GOPO pentru rolul principal din Imaculat (r. Monica Stan, George Chiper-Lillemark) a invitat-o la dialog pe Tora Vasilescu (Proba de microfon, Croaziera). În a doua parte (pe care o vom publica săptămâna viitoare), Șerban Lazarovici, cunoscut pentru rolurile din Tipografic Majuscul (r. Radu Jude) și Metronom (r. Alexandru Belc), și-a dorit să-l cunoască pe Andi Vasluianu (Despre oameni și melci, Libertate). 

***

Ana Dumitrașcu: Cum a fost pentru dumneavoastră facultatea?

Tora Vasilescu: Am intrat a treia oară – jucam teatru, la Satu Mare, și jucasem deja multe roluri principale. Îmi știam interesul, veneam din provincie, știam că trebuie să fiu cât se poate de bună, deși nu am fost niciodată foarte studioasă. În primul semestru din primul an, m-a chemat Eugenia Popovici să îmi spună că Dem Rădulescu m-a vorbit de foarte bine. Am avut de mică bucuria jocului, a ludicului – dacă n-ai bucuria asta, nu știu de ce ai practica meseria de actor. Este, de multe ori, umilitoare – cât poți aștepta un telefon, să te distribuie cineva, uneori nu îți plac rolurile. Ține foarte mult de șansă. 

Ana Dumitrașcu: V-am întrebat asta pentru că experiența mea din facultate nu a fost cea mai plăcută, profesorii nu mi-au fost mentori, n-am primit niciodată încurajări, sau sfaturi. Ați avut-o profesoară pe Eugenia Popovici, cum era ea?

Tora Vasilescu: Eugenia Popovici era o actriță care se baza mult pe intuiție, era genială prin felul în care relaționa cu subconștientul ei. Juca la 6 octave, în schimb nu era o intelectuală, iar sfaturile ei, ca profesoară, nu erau extraordinare, erau ca niște simple rețete de gătit, iar noi râdeam de ea. Când eu am venit din provincie și am vazut-o în Să nu-ți faci prăvălie cu scară, în care juca cu Dem Rădulescu, am urmărit-o spunându-și replicile într-un mod atât de firesc, avea atât de mult magnetism – atunci a devenit un model pentru mine, avea talent. 

Ana Dumitrașcu: Pe noi, pandemia ne-a destrămat foarte mult ca generație, examenul final l-am dat online, pe Zoom.

Tora Vasilescu: E o meserie singulară, să știi. Indiferent ce spun oamenii, echilibrul ți-l găsești singură, este ca mersul pe bicicletă. Între noi nu exista atât de multă răutate, noi glumeam constant la filmări, ne ajuta să ne menținem adrenalina. Însă voi aveți o altfel de șansă, puteți lucra cu literatură contemporană, puteți participa la tot felul de workshop-uri, sunteți o generație care aduce ceva nou și veți duce lumea asta mai departe. 

Ana: Credeți că este mai important pentru noi, actorii, să fructificăm fiecare rol sau să ne alegem doar proiectele care ne plac cu adevărat și ne ajută să ne dezvoltăm?

Tora Vasilescu: Poți să aștepți rolul care ți se potrivește, dacă îți permiți, sau poți să lucrezi fix pe ce ți se oferă și să transformi fiecare rol într-o oportunitate. Nu cred că vremurile îți permit să refuzi. Eu l-am refuzat, sfătuită de fostul meu soț, pe Alexandru Tatos, în Mere Roșii. Nu știu de ce, am avut mereu poftă de joc, ba chiar mă simțeam uneori frustrată că nu mi se oferă mai multe replici. Din fericire, am avut șansa mai târziu să lucrez cu Tatos la Casa dintre câmpuri. Și pe Sergiu Nicolaescu l-am refuzat, de multe ori. Pentru că, fiind măritată cu un regizor, existau orgolii între cei din aceeași generație. Important este să trăiești cu inima. Bineînțeles, e important să asculți de indicațiile unui regizor, dar, la finalul zilei, dacă cineva te pune să „împuști”, nu ești obligată s-o faci. Ascultă-ți instinctul. Profesia noastră are subtilități mult mai profunde decât a te arăta sau a fi frumoasă. Și ține minte că multe lucruri se iartă unui coleg actor, dar nu și succesul. 

Meseria asta este minunată cât timp ești o sticlă sub presiune căreia îi scoți dopul.
Tora Vasilescu, actriță

Ana Dumitrașcu: Mi se pare că nu prea există roluri puternice pentru femei. Eu am jucat atâtea personaje previzibile –  prostituate și alte personaje lipsite de fond. Dumneavoastră ați mai juca acum, la vârsta pe care o aveți?

Tora Vasilescu: Cum sunt rolurile pentru femei la bătrânețe? Sunt roluri de babă sau de vrăjitoare. Nu am dorința asta. Cred că universul feminin este mult mai vast și merită explorat.

Ana Dumitrașcu: Dar credeți că rolurile dumneavoastră ar fi avut o altă profunzime, dacă ar fi fost regizate de femei?

Tora: Poate. Cred că mi-ar fi plăcut mult, dar mi-a plăcut să lucrez și cu o parte din regizorii cu care am lucrat și cu care am comunicat bine. Acum îmi pare rău că nu sunt femei de vârsta mea și cu experiența mea care să regizeze. Femeile duc lumea mai departe. 

Ana Dumitrașcu: Ați simțit vreodată, după o zi de filmare sau după un spectacol de teatru, că nu sunteți mulțumită de prestația dumneavoastră?

Tora Vasilescu: Nu, nu-mi aduc aminte. Mereu îmi propuneam să o iau de la zero. În teatru este important să scapi de obsesia textului, să fii acolo, trăirea pe scenă este mereu alta. Iar în film, talentul înseamnă măsură. Un text prea bine știut nu trece de ecran, nu transmite nimic. Nu există o calitate mai valoroasă pe lumea asta, pentru un actor, decât autenticitatea. 

Acest interviu a apărut în revista Films in Frame #3. În a doua parte a interviului, Șerban Lazarovici discută cu actorul Andi Vasulianu. 

Redacție

Un material colectiv, scris de redactorii noștri