#ADFRSurvival – Micro-granturi pentru industria cinematografică

12 aprilie, 2020

La fel ca majoritatea țărilor din lume, în acest moment, România se află în stare de urgență ca urmare a pandemiei de Covid-19. De aproape o lună, toate adunările de orice fel au fost interzise. Sectorul cinematografic este unul dintre cele mai afectate domenii; în acest moment, desfășurarea atât a tuturor producțiilor de film, cât și a evenimentelor din domeniu, s-a sistat.

Cei care lucrează în industria cinematografică sunt deosebit de expuși într-o astfel de situație, deoarece majoritatea lucrează pe drepturi de autor și contracte de colaborare. În momentul în care acestea s-au amânat sau chiar anulat, toți colaboratorii au rămas fără nicio sursă de venit.

ADFR dorește să vină în întâmpinarea liber profesioniștilor din industria cinematografică autohtonă și să ofere un sprijin pentru această perioadă greu de străbătut, prin înființarea programului de micro-granturi #ADFRSurvival.

„Încurajez fiecare freelancer care a fost prins total nepregătit de această pandemie să se înscrie – deși nu avem niciun sponsor mare în spate și nu avem posibilitatea să oferim zeci de granturi, cel mai mult ne dorim să venim în ajutorul celor mai afectați, iar dacă cererea este prea mare, vom plănui și o a doua sesiune.” – Laura Mușat, fondator ADFR / coordonator The Script Contest & evaluator #ADFRSurvival

Valoarea totală a micro-granturilor este de 3000 de euro și vor fi împărțite în două categorii:

– Talente emergente: reprezentanți ai industriei cinematografice, cu vârsta cuprinsă între 23 și 35 ani, din departamentele imagine, regie, scenaristică, scenografie și costume;

– Actori independenți: actori cu vârste cuprinse între 22 și 40 ani, care au avut cel puțin o colaborare în cinema, în ultimele 12 luni.

Se vor acorda câte trei micro-granturi pentru fiecare categorie, în valoare de 500 de euro.

Înscrierea este deschisă în perioada 10.04.2020 – 20.04.2020 și se pot înscrie persoanele fizice de cetățenie română, liber profesioniste (fără un contract de muncă pe perioadă determinată / nedeterminată), care au nevoie urgentă de susținere financiară.

#ADFRSurvival nu este destinat proiectelor cinematografice de artă, studențești sau comerciale.

În procesul de selecție se va ține cont de informațiile oferite, gradul de afectare al domeniului de activitate, măsura în care candidatul poate să își desfășoare activitatea prin teleworking și urgența nevoii unei surse de venit.

Echipa de evaluatori este formată din Laura Mușat (Fondator ADFR), Alexandra Safriuc (Curator scurtmetraje & Coordonator de proiecte la ADFR) și Iulia Popovici (Critic de film & teatru / Co-fondator al Asociației Transsectoriale a Independenților din Cultură).

Etapele de desfășurare sunt următoarele:

10.04.2020 – se deschid înscrierile pentru Sesiunea I a micro-granturilor #ADFRSurvival;

20.04.2020 – apelul de înscrieri se închide, ora 22:00 (ora locală a României);

21.04.2020 – 30.04.2020 – etapa de evaluare a aplicațiilor primite;

01.05.2020 – se anunță beneficiarii;

04.05.2020 – 15.05.2020 – perioada de semnare a contractelor și de înmânare a micro-granturilor.


Pentru informații complete, accesați site-ul ADFR, iar formularul de înscriere poate fi găsit aici.



Redactor, fotograf și videograf. La Films in Frame scrie știri despre noutățile din lumea filmului și aduce în fiecare săptămână în atenția cititorilor producțiile care se pot vedea la cinema. Când nu scrie articole, fotografiază oameni într-un mic studio sau caută noi rețete pentru prăjituri.