AIFF.6 revine cu săli pline, filme cult și dezbateri alături de invitați speciali
American Independent Film Festival revine între 15-21 aprilie la Cinema Elvire Popesco și Cinema Muzeul Țăranului, în București. De asemenea, festivalul va avea un warm-up la Cluj, între 16-17 aprilie, la Cinema Victoria.
Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la lansarea E.T. Extraterestrul, binecunoscutul și iubitul film realizat de Steven Spielberg care a fermecat generații întregi. Identitatea vizuală a festivalului marchează acest eveniment, ca un omagiu dedicat filmului.
Mai mult, invitatul special al acestei ediții este nimeni altul decât Steven Spielberg. El va intra într-un dialog pe Zoom cu publicul AIFF.6 vineri, 15 aprilie, după proiecția filmului West Side Story, într-o conversație moderată de criticul de film Andrei Gorzo.
Dacă doriți să îi adresați o întrebare regizorului, o puteți face completând formularul acesta, în urma achiziționării unui bilet.
Încă de la prima ediție, AIFF a ales să își direcționeze încasările din vânzarea de bilete către sprijinirea unor cauze sociale. Cu ocazia ediției 2022, acestea vor fi donate către familiile de ucraineni care fie continuă să trăiască în așezările cuprinse de război, fie s-au refugiat în România.
Deoarece ediția 11 a American Independent Film Festival Kyiv, care ar fi trebuit să aibă loc între 10-16 martie, la Kiev, a fost anulată ca urmare a invaziei rusești, AIFF a decis să includă în programul său de la București o parte din selecția festivalului ucrainean.
Astfel, spectatorii din București vor putea vedea filmul C’mon C’mon (r. Mike Mills), unde actorul Joaquin Phoenix joacă un jurnalist care călătorește prin țară pentru noul său proiect alături de tânărul său nepot, precum și o serie de documentare ucrainene de scurtmetraj, grupate sub titlul AIFF Kyiv Indie Lab. Acestea din urmă sunt realizate de către cursanții participanți la Indie Lab, un laborator de film pentru artiștii tineri ucraineni care lucrează la primul sau al doilea proiect de film documentar.
Echipa AIFF Kyiv va fi prezentă online și va introduce filmele înaintea proiecțiilor de la București. Spectatorii ucraineni vor avea acces liber la cele două proiecții.
Publicul va putea urmări documentarul Maidan, al cineastului ucrainean Sergei Loznitsa, care urmărește protestele din 2013-2014 desfășurate în piața centrală a Kievului ce au dus la răsturnarea regimului politic din acel moment. Proiecţia filmului va fi urmată de o discuție moderată de Sorin Ioniță (Asociația Expert Forum) despre situația curentă din Ucraina.
Filmul din deschiderea festivalului este Red Rocket (r. Sean Baker), cu Simon Rex în rol principal și cu un subiect atipic: Mike Saber, un fost star porno decăzut, se întoarce în orășelul său natal din Texas, unde nimeni nu i-a dus lipsa.
Alte filme de neratat din cadrul festivalului sunt:
The Outfit (r. Graham Moore), despre un croitor de lux care trebuie să se confrunte cu un grup periculos de mafioți pentru a supraviețui unei nopți fatidice.
Land (r. Robin Wright), o emoționantă căutare de sine a unei femei care se izolează în vastul și durul pustiu american, ca urmare a unui eveniment tragic.
Flee (r. Jonas Poher Rasmussen), documentarul de animație nominalizat la Oscar spune povestea lui Amin, care, înainte de căsătorie, este nevoit să-și dezvăluie trecutul până atunci ascuns.
The French Dispatch (r. Wes Anderson), filmul este o scrisoare de dragoste dedicată jurnaliștilor, ce urmărește un ziar american dintr-un oraș francez fictiv în secolul 20.
West Side Story, faimosul musical revine pe marele ecran, în regia lui Steven Spielberg, ca o explozie de culoare, muzică și dansuri electrizante.
AIFF.6 găzduiește câteva masterclassuri importante, precum Advertising vs. Cinema, susținut de Sebastian Strasser, unul dintre cei mai apreciați regizori de publicitate din lume, și Script Consulting, susținut de Răzvan Rădulescu, regizor, scenarist și script doctor.
Tot în cadrul AIFF.6 vor fi anunțați finaliștii celei de-a 4-a ediții a concursului de scenarii Write a Screenplay for…, organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe. Anul acesta, scenariștii au fost invitați să scrie pentru actrița Ioana Bugarin.
Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro. Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți, urmăriți site-ul AIFF și pagina de Facebook.
Redactor, fotograf și videograf. La Films in Frame scrie știri despre noutățile din lumea filmului și aduce în fiecare săptămână în atenția cititorilor producțiile care se pot vedea la cinema. Când nu scrie articole, fotografiază oameni într-un mic studio sau caută noi rețete pentru prăjituri.