Marii câștigători ai Premiilor Gopo 2019
Cea de-a treisprezecea ediție a Premiilor Gopo a fost prezentată pentru al patrulea an consecutiv de Alex Bogdan. 79 de producții cinematografice românești au fost înscrise anul acesta pentru nominalizări și câștigătorii au fost deciși de peste 600 de votanți.
Premiul pentru Cel mai bun film de lungmetraj a fost acordat filmului „Moromeții 2”, regia Stere Gulea, film care a primit și cel mai mare număr de trofee, 10.
Cel mai bun regizor a fost desemnat Constantin Popescu, pentru filmul Pororoca.
Iar mai jos, lista integrală a câștigătorilor Premiilor Gopo 2019:
Cel mai bun film (lungmetraj): „Moromeții 2” (r. Stere Gulea, producători: Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu)
„Mulțumesc foarte mult tuturor. Și celor care au votat filmul ăsta și celor care nu l-au votat. E o competiție și nu trebuie să ne supărăm dacă pierdem. Ne bucurăm mai tăcut când câștigăm. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui film.” – Stere Gulea
Cel mai bun regizor: Constantin Popescu („Pororoca”)
Cel mai bun actor în rol principal: Bogdan Dumitrache („Pororoca”)
Cea mai bună actriță în rol principal: Cosmina Stratan („Dragoste 1. Câine”)
„Mulțumesc Florin pentru șansă, știu că nu eram prima variantă, dar mă bucur mult că mi-ai dat-o. Mă bucur că n-am murit pe marele Grohotiș și că nu ne-a mâncat ursul în peșteră.” – Cosmina Stratan
Cel mai bun actor în rol secundar: Alexandru Dabija („Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari„)
Cea mai bună actriță în rol secundar: Iulia Lumânare („Pororoca”)
Cel mai bun scenariu: Radu Jude („Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”)
Cea mai bună imagine: Vivi Drăgan Vasile („Moromeții 2”)
„Îi mulțumesc lui Stere că m-a ales. N-avea multe alte opțiuni. Le mulțumesc Oanei și lui Tudor Giurgiu pentru că m-au convins să nu folosesc peliculă – dacă renunț la peliculă o să aranjeze ei să iau un premiu Gopo. Mulțumesc echipei mele care de mulți ani mă susține și care nu mă lasă să greșesc. În sensul că niciodată nu pun aparatul unde zic eu. Și poate că, cu ocazia acestui film și pentru că este vorba de un mare scriitor, poate cineva va lua problema în mână a Casei Memoriale Siliștea Gumești.” – Vivi Drăgan Vasile
Cel mai bun montaj: Dana Bunescu și Alexandra Gulea („Moromeții 2”)
Cel mai bun sunet: Dana Bunescu, Cristinel Șirli și Constantin Fleancu („Moromeții 2”)
Cea mai bună muzică originală: Massimiliano Narduli („Charleston”)
Cele mai bune decoruri: Cristian Niculescu („Moromeții 2”)
Cele mai bune costume: Dana Păpăruz („Moromeții 2”)
Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură: Dana Roșeanu, Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan („Moromeții 2”)
Cel mai bun film de debut: „Soldații. Poveste din Ferentari” (r. Ivana Mladenovic)
Cel mai bun film documentar: Alexandru Mavrodineanu („Caisă”)
Cel mai bun scurtmetraj: „Cadoul De Crăciun” (r. Bogdan Mureșanu)
Tânără speranță: Iosif Paștina („Moromeții 2”)
Înainte de eveniment, Iosif Paștina a oferit un sfat tinerilor actori și colegi: „Învățați-vă textul și aveți încredere în voi. Foarte multe lucruri pornesc de la sine.”
Premiul Romanian Society of Cinematographers: Vivi Drăgan Vasile („Moromeții 2”)
Cel mai bun film european: „The Killing of a Sacred Deer / Uciderea cerbului sacru” (r. Yorgos Lanthimos
Premiul publicului pentru filmul cu cel mai mare success de box office în 2018: „Moromeții 2” (r. Stere Gulea)
„Mulțumesc foarte mult tuturor celor care chiar m-au ajutat să fac filmul ăsta. Un film foarte greu de făcut, pentru că, după cum știți, așteptările erau foarte mari și dezamăgirea era la ea acasă. Așa că datorită acestor oameni care m-au ajutat, colaboratori, actori, familia, nu pot decât să vă mulțumesc că sunt în seara asta în fața dumneavoastră după 23 de ani.” – Stere Gulea
Premiul Special Gopo 2019: maestrul de lumini Ion Nica
„Am să cercetez să văd cine e vinovat că am ajuns eu aici. Mulțumesc juriului. Nu o să vorbesc mult, dar încerc să dau un sfat tinerilor operatori. Văzând filmele care se fac în ultima vreme, deși știu cine a făcut imaginea, mă obosește la sfârșit să stau să văd genericul ca să văd unde e operatorul – ceea ce era de fapt, operator șef (director de fotografie). Sfătuiesc tinerii operatori să profite că mai există un Vivi Drăgan, mai există niște operatori, un pic mai în vârstă decât ei, să recâștige locul pe care l-au avut. Imediat, pe orice generic de film, după scenariu și regie.” – Ion Nica
„Ceea ce m-a frapat pe mine a fost calitatea remarcabilă de a cunoaște oamenii. […] Era un om elegant, cu o cultură fabuloasă.” – Marius Panduru
„Era foarte inventiv și îți transmitea entuziasmul lui. E foarte important să ai pe cineva care are o încredere în tine și care când te întorci spre el se uită în ochii tăi parcă ți-a citit gândul și vrea să te ajute.” – Nicolae Mărgineanu
Premiul pentru întreaga carieră: Constantin Dinulescu, Ileana Stana Ionescu
„E un moment în care poți să te emoționezi. Cu mulți ani în urmă, la 18 ani, am avut cutezanța să mă înscriu într-o competiție uriașă, într-un maraton al profesiei noastre, pe care l-am parcurs în 68 de ani, zi de zi, cu pasiune, cu credință și cu respect pentru publicul din țară. Și cum anii au trecut, pașii au început să devină mai șovăielnici, și în clipa aia, a apărut acest omuleț care mi-a întins un pocal cu apă rece și limpede de izvor. O adâncă reverență în fața celor care au făcut ca omulețul să ajungă și la mine și trebuie să vă mărturisesc că în lumea noastră, a actorilor, cei bătrâni au o vorbă care s-a verificat în timp și și-a dovedit adevărul: <<Noi actorii trăim cât trăiește generația noastră.>> Și pentru asta vreau să vă urez mulți ani de aici înainte, sănătoși, viguroși și la pungă groși.” – Constantin Dinulescu
„Mulțumesc din toată inima pentru premiu. Mulțumesc din toată inima celor care s-au gândit să mă vadă pe mine în prezența lui. Vorbeam cu tinerii mei colegi că e foarte greu să accept premiul ăsta după o viață întreagă de premii, fiindcă eu am fost un copil premiant. Dar uite că acest premiu valorează tot ce am avut o viață întreagă și vă mulțumesc din toată inima.” – Ileana Stana Ionescu
Premiul Special pentru susținerea și încurajarea producției de film independent din România: Dan Chișu
„Cred că e una dintre primele persoane care a vrut să facă film, să facă filmele lui și să le facă orice ar fi.” – Miruna Berescu
Redactor, fotograf și videograf. La Films in Frame scrie știri despre noutățile din lumea filmului și aduce în fiecare săptămână în atenția cititorilor producțiile care se pot vedea la cinema. Când nu scrie articole, fotografiază oameni într-un mic studio sau caută noi rețete pentru prăjituri.