Dracula Film Festival – despre editia a V-a

15 octombrie, 2017

Dracula Film Festival este un festival competițional, în cadrul căruia sunt proiectate, an de an, filme horror, SF, supranaturale, thrillere și fantasy. Festivalul are trei secțiuni: competiție lungmetraj internațional, competiție scurtmetraj internațional și competiție scurtmetraj românesc.

“Filmul de gen poate fi extrem de variat – iată ce demonstrează selecția de anul acesta de la Dracula Film Festival. Şi, de data aceasta, nu se adresează doar fanilor împătimiţi de „oroare”. Pentru cei care se tem de horror, avem patru comedii fantastice savuroase, dintre care una muzicală, un film cu vampiri made in România, o trăsneală cu zombie, două filme cu virgini ce au parte de nopți de pomină, trei filme cu eroine foarte puternice, dacă nu chiar letale, cărora colegul meu Alin Ludu Dumbravă le-a lipit chiar eticheta de „feministe”. Deci, îi invităm la Dracula Film Festival și pe cei care vor să râdă – și de ce nu, să cânte – între două frisoane” – Anca Grădinariu, director artistic Dracula Film Festival.

Miercuri, 18 octombrie, la Brașov, va începe cea de-a cincea ediție a Dracula Film Festival. Timp de cinci zile, spectatorii vor putea vedea cele mai noi filme horror, fantasy și SF, vor participa la conferințe și workshopuri, și vor putea adresa întrebări unor cineaști de marcă: regizorul Richard Stanley, aflat pentru prima dată în România, precum și consacratul actor Armand Assante, invitatul special al acestei ediții, prezent pentru proiecția horror-ului fantasy The Wanderers. Anul acesta, festivalul reunește în competițiile de scurtmetraj 25 de producții care concurează pentru trofeele Little Dracula și Vladutz.

Pentru trofeul Vladutz concurează cinci scurtmetraje românești: Off Stage (r. Andrei Huțuleac), Degetul (r. Tudor Botezatu), VampirismuS (r. Massimiliano Nardulli și Gabriele Saffioti), Doamna Ghica (r. Cătălin Mesaru și Cătălin Moise) și Ultimul vis pentru lună (r. Octavian Repede).

Ediția a cincea a Dracula Film Festival ne va întâmpina în avanpremieră națională cu cel mai nou film al regizorului Darren Aronofsky, mother!, a cărui premieră a avut loc recent în cadrul Festivalului de Film de la Veneția.

Filmul, despre care autorul a declarat că este născut din supa primordială a furiei și neputinței, spune povestea unui cuplu, a cărui relație e pusă la grea încercare când în casă le sosesc oaspeți neinvitați, care le vor da peste cap existența liniștită. Un thriller psihologic tulburător despre iubire, devotament și sacrificiu, ce îi are drept protagoniști pe Jennifer Lawrence și Javier Bardem.

Controversatul film franțuzesc care amintește de Brian de Palma sau Alfred Hitchcock, Amantul Dublu/ L’Amant double, va închide cea de-a cincea ediție a Dracula Film Festival. O dramă psihologică subversiv camuflată în thriller erotic, în care protagoniști sunt Marine Vacth, Jérémie Renier şi Jacqueline Bisset.

Începând cu ediția a IV-a (2016) Dracula Film Festival a mai adăugat o secțiune, numită Dracula Digital, care are scopul de a promova educaţia cinematografică în rândul adolescenţilor, de a le oferi tinerilor din toată ţara șansa de a se apropia de lumea filmului, şi de a descoperi şi cultiva noi talente în cinematografia din România. Acest atelier se adresează adolescenţilor cu vârste cuprinse între 16 şi 29 ani, din toată ţara, pasionaţi de film și fotografie. Participanții au trebuit să facă un scurtmetraj de maximum 3 minute, horror, SF sau fantasy, apoi a urmat perioada de votare online. Filmul care la data de 7 octombrie 2017, ora 23:59, a înregistrat cele mai multe voturi din partea publicului și care a intrat automat în finală este „Repeat” de Andrei Toma. Juriul, a trimis în finală următoarele 5 filme: „Poate nu exista accidente” de Claudiu Oprea, „6th floor” de SourMoon, „Jocul” de Marius Călin, „The Celtic Cross” de Andu Daniel Patache și „Pictura” de Oprea Catalin.

Competiția finală Dracula Digital are loc în perioada 18 – 22 octombrie 2017, la Brașov, în timpul festivalului. Atunci, cele șase echipe selectate vor realiza câte un film horror, SF, supranatural, thriller sau fantastic, iar filmele vor fi filmate cu telefonul mobil, în orașul Brașov, pe o temă aleasă de juriu și va avea 3 minute. Rezultatele vor fi proiectate în cadrul festivalului, duminică, 22 octombrie 2017, iar câștigătorul va fi ales prin votul juriului.

Am vorbit cu Simona Rădoi, PR Officer Dracula Film Festival și am rugat-o să ne spună care sunt, pe lângă filmele din deschidere și închidere, highlights-urile acestei ediții.

  • The Wandereres, filmul lui Dragoș Buliga, un indie autohton cu vampiri, in care Armand Assante interpreteaza rolul principal, filmat în cele mai izolate și mai frumoase regiuni din țara noastră și care are potențialul de-a deveni un obsedant film cult.
  • Ziua Alucard, un eveniment dedicat culturii OTAKU. Sâmbătă, 21 octombrie, Centrul Cultural Reduta va găzdui o serie de  activități specifice: cosplay, boardgaming, paneluri dedicate anime, manga și tendințelor actuale DIY din moda japoneză.
  • Richard Stanley, regizorul cult, vine pentru prima dată în România, la Dracula Film Festival. Filmul Hardware (Marea Britanie, 1990) se va proiecta în prezența lui.
  • Workshopul Dracula 2017, care va avea loc vineri, 20 octombrie, ora 16.00, la Hof Café, aduce laolaltă regizori, organizatori si manageri de festivaluri, care vor discuta despre cât de greu este să faci filme de gen în Europa. Vor participa: regizorul Milan Todorovic, Romain Roll, Market manager la Festivalul Internațional de Film Fantastic de la Bruxelles, Paul McEvoy, co- fondator la Horror Channel FrightFest, și regizorii Norbert Keil, prezent în competiție cu lungmetrajul Replace, și Roberto San Sebastián, autor al filmului The Night of the Virgin.

Mai multe detalii despre filme și program veți găsi pe site-ul Dracula Film Festival.



Fotograf și redactor, a co-fondat Dissolved Magazine alături de Melissa. La Films in Frame adună recomandări de filme și seriale pentru weekend-uri liniștite și prezintă proiecte interesante din lumea filmului. Îi place să călătorească, să stea cu pisicile și să doarmă.