O trece în revistă a competiției filmelor din România și Moldova la Super, festivalul de artă făcută de adolescenți, ajuns la ediția a 9-a 

De-a lungul anilor, Festivalul Super a clădit și întreținut spiritual o adevărată breaslă suficientă sieși, pe de-a întregul formată din adolescenți interesați de cinema. Ce-a început ca un simplu eveniment în care tinerii își puteau arăta filmele s-a responsabilizat din ce în ce mai mult de la o ediție la alta, ajungând să dezvolte o întreagă rețea națională de retrospective și evenimente adiacente, ateliere de educație artistică (cinema, poezie, scriere creativă ș.a.), ateliere de creație, sesiuni de pitch etc. 

Pentru al doilea an la rând, selecția a fost făcută de o seamă de participanți (participante, participantx) ai atelierului Zero la Purtare, realizat în colaborare cu One World Romania. Din echipa curatorială a acestei ediții fac parte Raluca Cocor, Miriam Gurguță, Arina Litvinova, Maria Mitulescu, Iulia Precup și Sânziana Șendroiu, care au scris textele de mai jos despre filmele din competiția românescă și moldovenească de la Super. Filmele intră în concurs pentru premiile juriului și premiul publicului, juriul de anul acesta fiind format din Călin Boto, Sarra Tsorakidis și Andra Tarara. 

Festivalul a început pe 30 august, și are loc seară de seară, până pe 5 septembrie, la Roaba de Cultură și la Krănuț. Duminică de la 19:30 are loc gala de închidere urmată de proiecția filmelor premiate. Programul complet îl găsiți aici. 

Alo? (Secțiunea Bot în bot) 

Alo? al lui Ștefi Mihăilescu îngrădește conexiunea într-un apel telefonic impulsiv, care ajunge să despice o relație până atunci întreruptă de imposibilitatea de a lua inițiativa comunicării. Un portret sensibil asupra relațiilor adolescentine care deseori se întrerup din greutatea cuvintelor nespuse, filmul adaugă la abundența de direcții în care (în onoarea calupului) botul ajunge în bot. (Maria Mitulescu)

După ce nu au fost în contact timp de luni bune, o prietenă ia legătura cu cealaltă și cele două trebuie să confrunte modul în care au lăsat lucrurile, pe măsură ce deapănă amintiri.

Quo Vadis, Vir? (Secțiunea Între Pereții Minții)

Quo Vadis, Vir? (r. Petar Adžić) înlătură cuvintele, dar nu ne scufundă în tăcere. Limbajul filmic pare a fi îngrădit, dar lipsa vorbelor ne oferă o experiență imersivă, punându-ne față în față cu fricile și suferințele protagoniștilor. (Iulia Precup)

Un bărbat decide să se sinucidă. Întreaga sa viață îi trece prin fața ochilor.

Mic și Mare (Secțiunea Al cui ești tu, mă?)

În pendularul Mic și mare (r. Sofia Cusnir) suntem purtați involuntar între raportul dintre înțelesuri ale cuvintelor, spre sforțări intrinseci, până când însăși definiția vizionării noastre este pusă sub semnul întrebării. Dualitatea scurtmetrajului percutează prin intermediul celor două personaje principale: zero și unu, ea și el, alb și negru, mic și mare. Întrebarea retorică ce este pusă de calup nu își poate găsi un răspuns mai sensibil ca aici: pus între alb și negru, sunt gri, iar între mic și mare, sunt și mic, și mare, dar cel mai important, sunt mediu. (Miriam Gurguță)

Un film ce ridică întrebări despre lucrurile (ne)semnificative, despre simplitate și natura umană de a fi (ne)mulțumită.

Spoon (Secțiunea Ritm și culori) 

Filmul (r. Eva Chapkin) funcționează ca un epilog în care se continuă ideea de explorare, de data aceasta a propriului corp în legătură cu alte corpuri. Culorile, formele, mărimile acestora schimbă percepția sinelui. Protagonista devine un manechin, își învelește propria piele în mișcări. (Sânziana Șendroiu)

Referindu-se la cei mai de încredere camarazi ai săi, Ada se oferă pe sine unei reflexii.

The anatomy of the city / Anatomia orașului (Republica Moldova, Secțiunea Ritm și Culori)  

Anatomia Orașului e un joc de cuvinte, o expoziție de contraste înșiruite de-a lungul unei linii lungi de caiet dictando, cu mult spațiu sub pentru desene. Acest scurtmetraj oferă un amalgam de idei ce te poartă prin ferestre, cabine telefonice, străzi pietonale și radiografii, toate având ca element comun muzica în unde. (Sânziana Șendroiu)

Plecând de la analiza structurii organelor de simț și folosindu-se de bucăți de filme de arhivă, suprapuse cu cadre citadine completate de ilustrații, într-un montaj dinamic și vioi, filmul construiește anatomia orașului printr-o paralelă cu anatomia umană.

din lirica de dragoste a lumii (Secțiunea descântec)

din lirica de dragoste a lumii (regizat de Alexandra Halmaghi) este o rugăciune închinată pământului și cerului, unei iubiri fără margine pentru lumină. (Raluca Cocor)

Realizezi cât de dor îți va fi de un moment, în timp ce îl trăiești? Nu putem să acționăm împotriva osmozei dintre suflete. Atunci când se termină fără voința noastră, fiecare amintire devine un vis pe care îl scriem grăbiți când ne trezim.

Unele plante nu au nevoie de apă (Secțiunea descântec)

Sfera vegetală îmbie la transformare – un reglaj continuu al ființei atât pentru adaptarea la împrejurări, cât și pentru găsirea unui echilibru interior.

Scurtmetrajul “Unele plante nu au nevoie de apă” (r. Carla Oncescu) întrunește fragmente de dialog, scurte poeme, secvențe de arhivă personală într-un colaj care ne scufundă în intimitatea personajului, creând, astfel, un aranjament ce trasează o graniță vagă între realitatea persoanei vizibile pe ecran și povestea propusă. (Maria Mitulescu)

Un jurnal video despre pierdere, schimbare și acceptare. Alexandra își împărtășește cele mai personale gânduri și se lasă filmată în momentele pline de speranță și disperare ale transformării sale.

Cafea (Secțiunea O ciorbă de ficțiune)

Un prim ingredient al „ciorbei de ficțiune” este scurt-metrajul Cafea (r. Vlad Cocieru). În așteptarea blind-date-ului, acompaniați de răsunetele jazz-ului, ne întâlnim cu caractere ale căror echivalente este posibil să le identificăm printre propriile cunoștințe. (Arina Litvinova)

În așteptarea blind date-ului său, Alex se întâlnește cu niște prieteni vechi și își face câțiva noi.

Povești din E.D.E.N. (Secțiunea O ciorbă de ficțiune)

Filmul Povești din E.D.E.N. (r. Rareș Gabriel Vasilica) păstrează aceeași atitudine anti-utopică față de viitor. Pornind de la o versiune reimaginată a legendei biblice despre Adam și Eva, în care Edenul nu mai este o grădină, ci o navă spațială, un mediu la fel de supranatural în esența lui precum paradisul, filmul ridică întrebarea: oare așa va renaște umanitatea post-apocaliptică? (Arina Litvinova)

„Povești din E.D.E.N.” nu e o poveste care are loc în rai. 

„Povești din E.D.E.N.” nu e o poveste fericită.

„Povești din E.D.E.N.” nu e o poveste în care învățăm de unde am venit. Atunci ce e?

allegro, ma non troppo (Secțiunea Ținuturi îndepărtate)

Animația allegro, ma non troppo (r. Maria Scutaru) ne introduce tacit într-un spațiu străin, pregătindu-ne pentru o călătorie senzorială. Animația Mariei își construiește discursul cinematografic pe o coloană sonoră caldă, imersivă, Andrei lăsându-și filmul pe mâna sunetelor ambientale. (Iulia Precup)

ce e culoarea roșu? și când mințim pentru prima dată? este vreun petic de iarbă după? e mai verde? și e adevărul adevărat? când? îți amintești? și acum eu ce sunt? și cine am fost, dacă sunt ceața? trei pasaje.

Remiza (Secțiunea Ținuturi îndepărtate)

Remiza (r. Vlad Corb) aduce un alt protagonist care își înfruntă traumele, de data aceasta un adult. (Iulia Precup)

Un bărbat de vârstă mijlocie se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări ale vieții, introspecția. Toate acestea, surprinse într-un joc de șah, urmează decadența organică a vieții care se încheie cu o acceptare psihotică a realității.

Redacție

Un material colectiv, scris de redactorii noștri