Festivalurile internaționale de film din această vară
Festivalurile de film ale verii promit programe variate, care vor include de la producții ale unor regizori emergenți la filme clasice, evenimente speciale și invitați dintre cei mai importanți cineaști contemporani.
Astăzi, trecem în revistă câteva dintre evenimentele de neratat ale verii:
Festivalul de Film de la Cannes (17-28 mai)
Deși se desfășoară primăvara, Festivalul de Film de la Cannes merită o mențiune pe această listă.
Cea de-a 75-a ediție a venit cu o schimbare semnificativă în conducerea sa: Pierre Lescure, președintele de până acum al festivalului, a anunțat că va renunța la postul său. Aleasă în locul său ca președinte a fost Iris Knobloch. Este pentru prima oară când o femeie ocupă acest rol.
Mai mult, Knobloch poate fi considerată o alegere controversată, venind dintr-o zonă mai comercială a industriei, orientată către entertainment. Totuși, deși pot exista nemulțumiri în rândul cineaștilor, conducerea festivalului face pași hotărâți spre aducerea evenimentului mai aproape de cultura populară.
Anul acesta, ediția include o competiție în parteneriat cu TikTok, care s-a desfășurat înaintea începerii propriu-zise a festivalului. Filmele au între 30 de secunde și 3 minute, iar participanții s-au înscris prin adăugarea acestora pe conturile personale de TikTok și folosind hashtagul #TikTokshortFilm. Au fost aleși 3 câștigători de către juriu, iar premiile au inclus invitații la festival.
Desigur, aceste noi adiții nu vin în detrimentul programului specific festivalului. Pe lângă programul competițional, ediția #75 readuce pe marele ecran pelicule clasice, precum La Maman et la putain (r. Jean Eustache), Singin’ in the Rain (r. Gene Kelly, Stanley Don), Sciuscià (r. Vittorio de Sica) și The Last Waltz (r. Martin Scorsese).
Din competiția festivalului face parte și R.M.N, cel mai recent film al regizorului Cristian Mungiu. Tot la Cannes, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, va avea loc premiera mondială a scurmetrajului Potemkiniștii (r. Radu Jude), iar în secțiunea Un Certain Regard, va avea premiera filmul Metronom (r. Alexandru Belc).
Festivalul Internațional de Film de Animație Annecy (13-18 iunie)
Cel mai mare festival dedicat filmului de animație revine în vara aceasta pentru o nouă ediție.
Programul include filme precum Unicorn: Warriors Eternal, produs de Cartoon Network și regizat de Genndy Tartakovsky, cunoscut pentru Samurai Jack, Laboratorul lui Dexter, Star Wars: The Clone Wars etc.
Marile studiouri de animație sunt bineînțeles prezente: DreamWorks aduce Spider-Man: Across the Spider-Verse și Puss in Boots: The Last Wish, iar Walt Disney Animation Studios aduce o previzualizare a animației Strange World.
Pixar va include o proiecție specială, în premieră mondială, a noii animații Lightyear. Netflix Animation este și el prezent cu The Sea Beast, dar și cu o scurtă prezentare a unui fragment din mult așteptatul stop-motion Guillermo del Toro’s Pinocchio (r. Guillermo del Toro).
Transilvania International Film Festival (17-26 iunie)
O nouă ediție TIFF vine cu cele mai așteptate producții naționale și internaționale, cu proiecții speciale și invitați din industria cinematografică.
Mediul înconjurător și felul în care omul îl afectează este unul dintre punctele de plecare pentru o parte din selecția din acest an. Seria de documentare și filme de ficțiune vor fi completate de discuții privind modul în care societatea se poate implica în rezolvarea problemelor de mediu.
Din selecția TIFF fac parte Alcarràs (r. Carlei Simón), The Story of My Wife (r. Ildikó Enyedi), Rimini (r. Ulrich Seidl), The Passengers of the Night (r. Mikhaël Hers), Jane by Charlotte (r. Charlotte Gainsbourg).
Secțiunea Focus din acest an aduce în prim-plan cinematografia israeliană. Publicul va putea urmări filme, documentare și chiar și un serial și va avea parte de întâlniri cu regizori, profesioniști din industrie și oficialități.
TIFF For Ukraine este o inițiativă dezvoltată recent, dedicată comunității și cineaștilor ucraineni. Astfel, programul va include filmele unor realizatori ucraineni, precum Reflection (r. Valentyn Vasyanovych) sau Rhino (r. Oleg Sentsov).
Persoanele cu cetățenie ucraineană vor avea acces liber la TIFF.21.
„Pentru cea de-a 21-a ediție a festivalului am decis să punem în focus nu doar cineaștii ucraineni și vocile lor puternice, dar să transmitem și miilor de refugiați ucraineni o invitație de a lua parte la TIFF”, a declarat Tudor Giurgiu, președintele TIFF.
Festivalul de Film de la Karlovy Vary (1-9 iulie)
Luna iulie începe cu ediția 56 a KVIFF. Ca și TIFF, festivalul se numără printre evenimentele care își oferă sprijinul ucrainenilor.
Producțiile din secțiunea Work-in-Progress a Festivalului de Film de la Odesa, care a fost anulat din cauza războiului, vor fi proiectate în cadrul KVIFF. Unul dintre scopurile acestei decizii este de a introduce filmele și realizatorii lor către distribuitori internaționali și posibili parteneri pentru viitoare proiecte.
„Războiul a avut un impact direct asupra industriei de film […] suntem onorați să avem oportunitatea de a arăta lumii cinemaul și talentul ucrainean”, a spus Anna Machuh, director general OIFF.
Anul acesta, Festivalul de la Karlovy Vary va oferi publicului în premieră mondială varianta digitalizată a filmului The Joke, în regia lui Jaromil Jireš.
Actorul, scenaristul de teatru și film și regizorul Bolek Polívka va fi onorat în cadrul festivalului cu Premiul Președintelui pentru figuri remarcabile din cinematografia cehă. Figură emblematică atât în teatru cât și în cinema, biografia lui Polivka acoperă de la comedii la parabole tragice.
Festivalul de Film de la Locarno (3-18 august)
Festivalul de Film de la Locarno celebrează 75 de ani de la înființare. Programul său va cuprinde filme ale unor tineri regizori emergenți care s-au făcut remarcați în industrie, dar și întoarceri la cinemaul clasic.
Astfel, retrospectiva acestui an este dedicată cineastului Douglas Sirk, cel care a inspirat publicul și generații întregi de regizori, precum Jean-Luc Godard, Daniel Schmid, Pedro Almodóvar, John Waters, David Lynch și mulți alții.
Programul First Look, dedicat filmelor aflate în post-producție, își îndreaptă atenția către cinematografia germană. Prin parteneriatul cu German Films, organizatorii Festivalului de la Locarno vor selecta șase realizatori de film ce își vor prezenta proiectele în fața specialiștilor din industrie și a reprezentanților anumitor fonduri de post-producție care îi pot ajuta mai departe.
Artista Laurie Anderson va fi omagiată cu Premiul Vision Ticinomoda. Muziciană, cineastă și artistă de performance, Laurie Anderson este o figură emblematică a avangardei americane încă din anii ‘70. Lucrările sale multimedia au ajutat la formarea unui limbaj experimental inovativ, dar și accesibil publicului.
Cu această ocazie, vor fi proiectate două documentare restaurate ale sale, Home of the Brave și Heart of a Dog.
Kelly Reichardt este și ea omagiată în cadrul festivalului, cu premiul Pardo d’onore Manor. Filmul independent este celebrat prin această recunoaștere a unei cineaste care de mai bine de 30 de ani produce filme îndrăznețe, ancorate în realitate și conștiente de problemele prezentului.
Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul (8-14 august)
Publicul este așteptat în cea mai caldă lună a anului în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe, pentru a se bucura de natură și filme bune.
Ca de obicei, cinefilii se pot caza în pensiuni sau la cort pentru a avea parte de o experiență completă, departe de agitația orașului, timp de 6 zile.
Selecția scurtmetrajelor din programul competițional aparține criticului de film Ionuț Mareș și va fi anunțată în jurul datei de 10 iunie. Ca în fiecare an, juriul va fi compus din publicul participant la festival.
Festivalul de Film de la Sarajevo (12-19 august)
Începând cu acest an, Ucraina va fi inclusă în secțiunile oficiale ale festivalului, anume: programele competiționale pentru lungmetraj, scurtmetraj, documentar și film studențesc, secțiunea Focus, CineLink și Talents Sarajevo.
Tot în cadrul festivalului, va fi lansat un program de rezidență pentru cineaștii ucraineni, care își vor putea dezvolta proiectele de film în Sarajevo, în colaborare cu experți din industria de film bosniană și internațională. Rezultatele vor fi prezentate în timpul CineLink Film Industry Days.
Într-un comunicat de presă, echipa SFF a declarat: „În felul acesta, Festivalul de Film de la Sarajevo își arată solidaritatea cu poporul ucrainean și realizatorii de film din Ucraina și condamnă invazia armatei rusești. Pornit în 1995 ca o expresie a rezistenței culturale în fața războiului din Bosnia și Herțegovina, Festivalul de Film de la Sarajevo știe din proprie experiență cât de importante sunt astfel de gesturi de sprijin și solidaritate.”
Programul Talents Sarajevo are înscrierile deschise până pe 31 mai. Pot participa regizori, producători, actori, scenariști, directori de imagine, monteuri și critici de film din țările Albania, Armenia, Azerbaijan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Grecia, Georgia, Ungaria, Kosovo, Malta, Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, România, Serbia, Slovenia, Turcia.
Redactor, fotograf și videograf. La Films in Frame scrie știri despre noutățile din lumea filmului și aduce în fiecare săptămână în atenția cititorilor producțiile care se pot vedea la cinema. Când nu scrie articole, fotografiază oameni într-un mic studio sau caută noi rețete pentru prăjituri.