Noul număr igloo, dedicat scenografiei de cinema și realizat în parteneriat cu Films in Frame

5 decembrie, 2023

Numărul 217 al revistei igloo este dedicat arhitecturii și scenografiei de cinema și orașului văzut în filme. Explorează partea mai puțin cunoscută a producțiilor cinematografice, aceea a construirii unui decor, a unei „arhitecturi false” (după spusele scenografului Cristian Niculescu), care în lumea filmică înlocuiește realitatea cunoscută. 

Scenografia presupune, dincolo de alegerea sau chiar construirea efectivă a unor locuri, un studiu aprofundat, cu materiale arhitecturale, fotografii de arhivă, ziare de epocă, elemente de design, literatură și istorie. 

Redactorii revistei Films in Frame au colaborat cu revista igloo pentru a dezvălui această lume, iar dosarul cuprinde interviuri cu scenografi precum Cristian Niculescu (Moromeții 2 și 3, Inimi cicatrizate, Umbre), Vlad Vieru (Django, The Yellow Tie), Mihaela Poenaru (4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, După dealuri, Polițist, adjectiv, Când se lasă seara peste București sau metabolism), dar și cu regizori ca Radu Jude (Aferim!, Inimi cicatrizate, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii), Corneliu Porumboiu (A fost sau n-a fost?, Polițist, adjectiv, Când se lasă seara peste București sau metabolism, La Gomera) și Bogdan Theodor Olteanu (Câteva conversații despre o fată foarte înaltă, Taximetriști).

În completare, criticul de film Victor Morozov semnează un eseu care oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra modului în care orașul este prezentat în Noul Cinema Românesc. 

Revista igloo aduce cititorilor noi rubrici și subiecte de actualitate. Amintim aici rubrica În dialog, unde au loc conversații între un arhitect și o persoană din alt domeniu. În numărul 217, cei care discută sunt arhitectul Bruno Andreșoiu și regizorul Tudor Giurgiu.

Printre noutățile revistei se numără și rubrica Qamutiiq, care explorează „Locuri, Oameni, Gusturi și Povești” în toate cele patru zări ale țării, începând cu regiunea Banatului și orașul Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în acest an.

O altă adiție interesantă este igloo likes, o selecție curatoriată de produse de design, menită să aducă în atenția pasionaților de estetică și frumos furnizori și creatori de forme ce pot îmbogăți spațiul de locuit. 

De asemenea, rubricile consacrate continuă să ofere perspective noi asupra proiectelor de arhitectură din țară și din lume, cu accent pe spațiul public și soluții sustenabile. Revista acoperă Proiecte din România, dar și Proiecte internaționale, de data aceasta o rubrică ce este dedicată arhitectului Carlos Castanheira, mai exact celor două proiecte recente ale sale, casele-ruină din Ermida și ansamblul rezidențial Miradouro din Porto.  

Igloo 217 va fi disponibil într-un pachet promoțional, alături de cel mai recent număr al revistei Films in Frame



Redactor, fotograf și videograf. La Films in Frame scrie știri despre noutățile din lumea filmului și aduce în fiecare săptămână în atenția cititorilor producțiile care se pot vedea la cinema. Când nu scrie articole, fotografiază oameni într-un mic studio sau caută noi rețete pentru prăjituri.