Producătoarea Diana Păroiu este unul dintre finaliștii Producers on the Move 2022

5 mai, 2022

European Film Promotion au anunțat miercuri, 3 mai, cei 20 de participanți din cadrul Producers on the Move 2022, unul dintre cele mai prestigioase și longevive programe dezvoltate de rețea.

Selectată din partea României este producătoarea Diana Păroiu, nominalizată în program de ADFR, reprezentantul oficial al României în cadrul EFP. Portofoliul de filme la care Diana a lucrat în echipa de producție include unele dintre cele mai importante titluri ale ultimilor ani din cinematografia română, precum Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (r. Radu Jude), Casa cu păpuși (r. Tudor Platon), Totul nu va fi bine (r. Helena Maksyom, Adrian Pirvu), Tipografic majuscul (r. Radu Jude), Ivana cea Groaznică (r. Ivana Mladenović), Distanța dintre mine și mine (r. Dana Bunescu, Mona Nicoara), Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (r. Radu Jude), Un pas în urma Serafimilor (r. Daniel Sandu), Soldații. Poveste din Ferentari (r. Ivana Mladenović), Ouăle lui Tarzan (r. Alexandru Solomon).

Diana Păroiu a mai participat la workshop-uri ca Rotterdam Producers Lab, Talents Sarajevo, Cannes Producers Network, TorinoFilmLab NEXT TV.

Ceilalți participanți la Producers on the Move, aleși dintre nominalizările înscrise de către membrii organizației EFP, sunt: Johannes Schubert (Austria), Maarten Schmidt (Belgia), Katya Trichkova (Bulgaria), Janine Teerling (Cipru), Vladimír Lhoták (Cehia), Evelin Penttilä (Estonia), Judith Lou Lévy (Franța), Ketie Danelia (Georgia), Alexander Wadouh (Germania), Ioanna Bolomyti (Grecia), Jessie Fisk (Irlanda), Alessandro Amato (Italia), Derk-Jan Warrink  (Olanda), Marija Dimitrova (Macedonia de Nord), Andrea Berentsen Ottmar (Norvegia), Kuba Kosma (Polonia), Jakub Viktorín (Slovacia), Felipe Lage Coro (Spania) și Stefan Eichenberger (Suedia).

Producers on the Move este gândit pentru a încuraja și intensifica schimbul de experiență între oamenii din industrie și pentru a contribui la crearea de noi rețele profesionale și de co-producții europene. Participanții vor lua parte la programul hibrid de promovare a producțiilor cinematografice desfășurat înainte și în timpul Festivalului de Film de la Cannes (19-23 mai, 2022).

Înaintea Festivalului de la Cannes, programul se desfășoară online și cuprinde întâlniri 1:1, mese rotunde și sesiuni de pitch. Pe perioada festivalului, producătorii selectați vor avea ocazia să se întâlnească față în față, iar timp de 5 zile vor lua parte la activități de studii de caz, evenimente sociale și campanii promoționale intensive prin intermediul revistelor internaționale.

Câțiva dintre producătorii selectați își vor prezenta filmele în cadrul Festivalului de Film de la Cannes din acest an. Printre aceștia se numără și Diana Păroiu, producătoarea filmului Mammalia (r. Sebastian Mihăilescu) și producătoarea executivă a filmului All the People I’ll Never Be (r. Davy Chou), proiectat în cadrul Un Certain Regard.

Alte filme proiectate în cadrul aceleiași secțiuni sunt Mediterranean Fever (r. Maha Haj), produs de Janine Teerling, și Sick Of Myself (r. Kristoffer Borgli), produs de Andrea Berentsen Ottmar.

Co-producția lui Derk-Jan Warring, The Woodcutter Story (r. Mikko Myllylahti), va putea fi urmărită în cadrul Semaine de la Critique.

Filmele produse de către participanții Producers on the Move variază de la filme de debut la cele ale unor regizori multipremiați, cum ar fi cele co-produse de Jakub Viktorín – Spoor (r. Agnieszka Holland) și State Funeral (r. Sergei Loznitsa), sau cele trei filme de Stephan Komanderev, în care a fost implicată producătoarea Katya Trichkova.

La filme de debut se încadrează și filmul Mammalia, produs de Diana Păroiu, dar și filmele Tailor (r. Soniei Kenterman) și Behind The Haystacks (r. Assiminia Proedrou) produse de Ioanna Bolomyti.

Există și producători ale filmelor de animație, precum Vladimir Lhoták, producătorul filmului Even Mice Belong to Heaven (r. Jan Bubenicek, Denisa Grimmová).


Pentru mai multe informații despre programul Producers on the Move, accesați site-ul European Film Promotion.



Redactor, fotograf și videograf. La Films in Frame scrie știri despre noutățile din lumea filmului și aduce în fiecare săptămână în atenția cititorilor producțiile care se pot vedea la cinema. Când nu scrie articole, fotografiază oameni într-un mic studio sau caută noi rețete pentru prăjituri.