San Sebastian, septembrie 2018. Ediția cu numărul 66 a Festivalului Internațional de film San Sebastian este în plină desfășurare și tot orașul se mișcă și vibrează odată cu el. Cozi la intrarea în cinematografe de kilometrii întregi, formate cu minim o oră înainte de începerea filmelor, covor roșu, cineaști și actori cunoscuți de o lume întreagă, energie pozitivă și soare pe cer.

Cam acestea au fost ingredientele ediției 2018, pe perioada șederii mele în San Sebastian: 25.09 – 29.09, patru zile în care am vizionat zeci de filme, am participat la conferințe de presă și m-am bucurat în timpul liber de orele de surf și de mâncarea bună.

Festivalul de film internațional San Sebastian s-a desfășurat pe durata a nouă zile – între 21 și 29.09, timp în care programul a inclus o selecție de 191 de filme , distribuite în 18 secțiuni diferite. Fiecare film a avut cel puțin un reprezentant în cadrul festivalului, numele grele nelipsind de pe listă: de la Isaki Lacuesta, Felix Van Goeningen, Benjamin Naishtat la Claire Denis, Robert Pattinson, Bradley Cooper sau Ryan Gosling, acestea fiind doar câteva din personalitățile care au pășit pe covorul roșu și au luat parte la conferințele de presă.

România nu a avut decât un singur film în competiția de anul acesta – în secțiunea ”Noi Regizori”. Hadrian Marcu, aflat la debutul său în lungmetraj cu filmul ”Un om la locul lui”, inspirat după romanul lui Petru Cimpoeșu, intitulat ”Firesc,” a fost prezent alături de operatorul Adrian Silișteanu și producătorul Anamaria Antoci la proiecțiile speciale, conferința de presă și sesiunea de Q&A cu publicul, din penultima zi a festivalului. Deși filmul românesc nu s-a bucurat de niciun premiu, am văzut câteva filme extraordinar de bune, unele dintre ele premiante ale ediției de anul acesta. Lista câștigătorilor cu declarațiile cineaștilor, alături de o scurtă opinie personală despre cele văzute, mai jos:

Cel mai bun film: Între două ape / Between two waters – Isaki Lacuesta, Spania

Pentru Iaski Lacuesta nu este primul premiu în cadrul SSIFF, acesta fiind al doilea pentru ”Cel mai bun film”, după cel din 2009 pentru filmul ”The double steps”.

Un ”Cristi Puiu” al Spaniei, Isaki abordează subiectele alese într-o manieră realistă, punând mereu accent mai mult pe personajele sale, decât pe acțiunea filmului. Marele câștigător al SSIFF de anul acesta spune povestea a doi frați țigani: Isra, trimis în inchisoare pentru trafic de droguri și Cheito, înscris în Marina Militară. Isra este eliberat și se întoarce în San Fernando, dornic să își recupereze familia și să-și revadă fratele. Primirea lui nu este întocmai cum se aștepta, nici acomodarea. San Fernando este considerat unul din orășelele Spaniei cu cea mai mare rată de șomaj, Isra neavând mare succes găsindu-și de lucru, fapt ce îl împinge încă o dată spre traficul de droguri. Filmul este continuarea debutului în lungmetraj al lui Lacuesta – Legenda Timpului / The Legend of Time (2006), având aceeași distribuție și implicit, aceleași personaje principale.

Pentru mine, filmul lui Lacuesta a fost o incursiune în viața simplă a țiganilor din orașele defavorizate ale Spaniei. Prezentând evenimentele într-un stil ușor documentaristic, Lacuesta mi-a dat ocazia să îi cunosc personajele într-un mod intim, sincer, verosimil. Un film despre iertare, prietenie și lupta interioară de a te reinventa, care deși a durat 136 minute, m-a ținut cu sufletul la gură până la final. Recomand.

Premiul Special al Juriului: Alpha, dreptul de a ucide / Alpha, The Right to Kill – Brillante Mendoza, Filipine

Cel mai bun regizor: Benjamin Naishtat / Rojo (Argentina – Belgia – Brazilia – Germania – Franța – Elveția)

Cel mai bun actor: Dario Grandinetti / Rojo (Argentina – Belgia – Brazilia – Germania – Franța – Elveția)

Cea mai bună actriță: Pia Tjelta / Blind Spot (Norvegia)

Blind Spot a fost de departe cel mai bun film pe care l-am văzut anul acesta, din competiția internațională a festivalului. Filmat în mod extraordinat într-un singur cadru, filmul Tuvey Novotny (actriță, aflată la debutul său în lungmetraj ca regizor) prezintă drama unei familii a carei fată adolescentă încearcă să se sinucidă. În timpul conferinței de presă, Tuva a declarat că prin acest film ”și-a dorit să aducă în prim plan problema depresiei și a persoanelor bolnave psihic, care aparent duc o viață normală, fericită”. De asemenea, a declarat că și-a dorit să filmeze dintr-un cadru de când scria scenariul, pentru a surprinde experiența și stagiile suferinței prin care trec personajele într-un mod cât mai realist, fără a dramatiza prea tare. Au filmat timp de trei zile, o dublă pe zi, cea din film fiind ultima trasă.

Am întrebat-o pe Pia, actrița câștigătoare, ce a însemnat pentru ea această experiență unică și cum a lucrat cu Tuva, regizor debutant; mi-a răspuns că s-a simțit epuizată după cele trei zile de filmare, neexistând niciun fel de artificii sau tăieturi, însă s-a simțit constant în siguranță, înconjurată de o echipa de profesioniști cu care a lucrat îndeaproape. Cât despre Tuva, Pia o consideră o regizoare ambițioasă, care știe foarte bine ce își doreste, care îți dă încredere, oferindu-ți spațiu să te desfășori. 

Deși subiectul este captivant, Tuva pune accent pe emoțiile pe care părinții – în special mama (Pia Tjelta) trec: șoc, frică, disperare, oboseală fiind doar câteva dintre ele. Un film pe care l-aș revedea oricând și pe care îl recomand din tot sufletul, dacă veți avea ocazia să îl vedeți.

 Ce mai bună imagine: Pedro Sotero / Rojo (Argentina – Belgia – Brazilia – Germania – Franța – Elveția)

Cel mai bun scenariu: Paul Laverty / Yuli (Spania – Cuba – UK – Germania)

Premiul FIPRESCI: High Life / Claire Denis (Franța – Germania – UK – Polonia – SUA)

Ne aflăm în spațiu, departe de sistemul nostru solar, pe o navă spațială a cărui singuri supraviețuitori sunt Monte (Robert Pattinson) și feția lui de câțiva anișori, Willow. Un autoditact cu reguli stricte de supraviețuire, Monte a fost supus unui viol, devenind tată fără voia sa. Pe vremea când nava spațială era locuită de un grup de prizonieri, trimiși în spațiu în căutarea unor găuri negre din care să ”extragă” energie electrică pentru planeta mamă, viața părea un act de eroism. Nu trece multă vreme până când prizonierii realizează imposibilitatea de a scăpa vii, expediția transformându-se într-o sentință la moarte. Fără niciun contact cu planeta Pământ și obligați să supraviețuiască împreună, fiecare zi devine o bătălie în care a-ți păstra sănătatea mentală pare crucial. Astfel, cei 12 pizonieri se transformă în niște firi sălbatice și egoiste, mânate de o dorință sexuală care pare a fi singura cale de supraviețuire.

În 110 minute intense, presărate cu scene explicite de sex și viol, mult prea șocante pentru a fi descrise într-un text, Claire Denis reușește să redea o imagine veromisilă a minții și reacțiilor umane în situația unei incarcerări. High Life este un film respins de festivalurile de film de la Cannes și Veneția, care însă nu putea trece neobservat de toate festivalurile mari europene..

Robert Pattinson, despre experiența de a juca în acest film, în cadrul conferinței de presă SSIFF: ”A juca fără să simți o presiune din partea regizorului, pentru că există niște așteptări clare de la tine, este o plăcere. Am simțit că nu voi ”pica”, că experiență asta nu va deveni una anxioasă. Totul a venit organic, ceea ce a făcut întreg universul din poveste să pară real.”

Juliette Binoche: ”Pentru Claire a fost un adevărat efort, am vazut-o de multe ori chinuindu-se, întotdeauna scoțând-o la capăt ca un adevărat profesionist. N-a fost deloc ușor, pentru niciunul din noi dar am avut parte de o experiență extraordinară.” 

Claire Denis: ”A fost un pariu pentru mine, să regizez un film care se desfășoară în spațiu. Tocmai terminasem un alt film cu Juliette Binoche, mama mea era bolnavă și călătoream mult între set și spital. M-am simțit constant ca în familie, în siguranță, deși eram între două lumi – între viață și moarte.”

Festivalul internațional de film de la San Sebastian este unul din cele 9 festivaluri europene de lungmetrag, acreditate FIAPF și se desfășoară în fiecare an la sfârșit de septembrie. Mai multe detalii despre ediția de anul acesta, pe website-ul oficial.

Laura Mușat

A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.