10 ani de BIEFF – A Brave New World

22 noiembrie, 2020

BIEFF Bucharest International Experimental Film Festival a ajuns la cea de-a 10-a ediție, care va avea loc între 24-29 noiembrie.

Ediția hibrid, ce se va desfășura atât online cât și offline, adună filme curajoase, care împing limitele de expresie ale cinemaului, și expoziții audio-vizuale sub tema A Brave New World. Pentru a marca celebrarea celor 10 ani de existență, BIEFF pune la dispoziție, gratuit, pe platforma VoD TIFF Unlimited secțiunea BIEFF – A decade of cinematic innovation, care reunește titluri premiate de-a lungul unui deceniu în cadrul festivalului.

Competiția Internațională

Competiția Internațională cuprinde tematici angajate în analiza unor probleme actuale precum: „migrația și dislocarea forțată, identitatea și performativitatea de gen, violența și reprezentarea ei publică, dar și granița sensibilă dintre utopie și distopie în societatea contemporană.” (sursa: BIEFF.ro)

Filmele selectate în fiecare program invită la dezbatere, reflecție și dialog.

Sublime Bodies – corpul devine simultan obiect și subiect; filmele din această secțiune vorbesc despre experiențe senzoriale, sexualitate, identitate;

A State of Grace – conform BIEFF.ro, cele 6 filme din acest program sfidează barierele convenționalului, „fie că prezintă viziuni acceleraționiste în care cele mai radicale tendințe futuriste ale prezentului sunt exacerbate intenționat, fie că ilustrează momente de hiperrealitate”;

Public Eye, Private I – filmele din această secțiune analizează identitatea feminină dincolo de aparențe, printr-o multitudine de metode de la utilizarea imaginilor de arhivă la cea a documentelor oficiale și a materialelor disponibile în mediul online, iar definirea feminității reprezintă o îmbinare între „acțiuni specifice întreprinse într-un context public și o reflecție a unei interiorități conștiente de presiunea socială de a performa”; (sursa: BIEFF.ro)

The map is not the territory – vorbește despre procesul de migrație și despre relațiile dintre migranți și spațiile pe care le lasă în urmă, le descoperă sau le regăsesc;

Embracing Utopia – „Fie că vorbesc despre un “altundeva” ideal, tangibil și totodată imaginar, despre lumi posibile, încă nedescoperite, sau despre planete îndepărtate unde timpul și suferința au încetat să mai existe, filmele cuprinse în acest program lansează o invitație de a privi lumea așa cum ar putea să fie, printr-o oglindă speculativă întoarsă realităților contemporane.” (sursa: BIEFF.ro)

The Spectre of Dystopia – prezintă un viitor posibil, înfățișat sub forma unor avertismente pentru prezent.

Filmele vor fi disponibile pe platforma de streaming a festivalului și în câteva galerii de artă din București: Rezidența BRD Scena9, Galeria Anca Poterașu și Pavilionul Goethe. Aceleași spații vor fi gazdele unor expoziții audio-vizuale provocatoare, care invită la descoperirea unor noi forme de explorare a limbajului cinematografic.

Filme recunoscute internațional, prezentate în cadrul BIEFF

Programul BIEFF include scurtmetraje premiate la marile festivaluri din lume, adunate în mult așteptata secțiune Golden Shorts – Best Films in Major Festivals, care în acest an se va desfășura exclusiv online.

Berlinale Forum Expanded

Parteneriatul cu Berlinale Forum Expanded promite publicului 4 filme experimentale prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin în 2019. Acestea vor putea fi urmărite pe platforma de streaming a festivalului, de oriunde din țară. De asemenea, la Pavilionul Goethe va avea loc o expoziție audio-vizuală dedicată aceleiași secțiuni.


BIEFF Bucharest International Experimental Film Festival va avea loc între 24-29 noiembrie 2020. Programul va fi disponibil online, pe platforma BIEFF, precum și în locațiile partenere: Rezidența BRD Scena9, Anca Poterașu Gallery și Pavilionul Goethe.

Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți, accesați site-ul BIEFF.ro sau consultați pagina de Facebook.



Redactor, fotograf și videograf. La Films in Frame scrie știri despre noutățile din lumea filmului și aduce în fiecare săptămână în atenția cititorilor producțiile care se pot vedea la cinema. Când nu scrie articole, fotografiază oameni într-un mic studio sau caută noi rețete pentru prăjituri.