Trailerele lunii mai

11 mai, 2022

Cinematograful sau platformele de streaming? Greu de ales, mai ales în această perioadă când streaming-ul propune trei titluri imposibil de refuzat. Plusăm cu cel mai aşteptat sequel al anului, un thriller psihologic, o comedie clasică (revăzută dintr-o perspectivă foarte actuală) şi două propuneri din selecţia festivalului de film documentar One World Romania.

The Time Traveler’s Wife (serial SF, creator Steven Moffat)

Romanul omonim al lui Audrey Niffenegger a mai fost ecranizat într-un lungmetraj pentru marele ecran în 2009, dar noua miniserie a lui Steven Moffat (Sherlock, Doctor Who) are mai mari şanse să facă dreptate complexităţii acestei combinaţii neaşteptate între genurile SF şi romance. Premisa e mai mult decât incitantă: ce-ar fi dacă soţul tău ar suferi de o afecţiune genetică ce-l catapultează fără voia lui în timp şi spaţiu? Cum rezistă o relaţie când unul dintre parteneri dispare ca prin minune, iar celălalt nu are nicio garanţie că va mai reveni? Este uşor să te laşi distras de aspectul SF, dar The Time Traveler’s Wife este mai degrabă despre cum să-ţi menţii dragostea vie în faţa tuturor provocărilor vieţii.

Cool Fact: Romanul are o perspectivă unică asupra călătoriei în timp, de obicei considerată un fel de superputere sau un apogeu al tehnologiei în filmele SF. Atât romanul cât şi serialul tratează această abilitate a eroului ca pe un handicap ce-i pune constant viaţa în pericol.

Premiera pe HBO Max pe 16 mai.

Borgen – Power & Glory (serial politic, creator Adam Price)

Borgen (2010-2013) este unul dintre cele mai cunoscute seriale scandinave din toate timpurile, iar acum iată că itinerariul idealistei (dar uneori neîndurătoarei) politiciene Birgitte Nyborg (Sidse Babett Knudsen) continuă într-un al patrulea sezon lansat pe Netflix ca un serial de sine stătător. Acţiunea are loc în prezent, când Birgitte este Ministru de Externe, aleasă după ce a propus un program complex ce ar trebui să combată schimbările climatice. Dar în Groenlanda sunt descoperite importante zăcăminte de petrol, iar Birgitte va trebui să găsească mijloace inteligente de compromis între idealurile ei politice verzi şi lăcomia mai multor ţări, inclusiv Rusia, disperate să valorifice aceste zăcăminte.

Cool Fact: Fiecare episod se deschide cu un citat celebru care contextualizează provocările lui Birgitte. Un exemplu: „Lăsaţi China să doarmă pentru că atunci când se va trezi, va zgudui lumea.” (Napoleon Bonaparte)

Premiera pe Netflix pe 2 iunie.

Superfresh

Don’t Worry Darling (thriller psihologic, r. Olivia Wilde)

Actriţa Olivia Wilde a debutat în regie cu Booksmart, o comedie despre maturizare bine primită de critică, iar cel de-al doilea film al ei, Don’t Worry Darling, este mult, mult mai ambiţios. Cu Harry Styles (care pare hotărât să-şi dubleze succesul din lumea muzicală cu unul în cinema) şi Florence Pugh în rolurile principale, filmul explorează o comunitate experimentală din anii ’50, unde bărbaţii îşi petrec zilele muncind în misterioasa fabrică a liderului comunităţii (Chris Pine), în timp ce soţiile casnice îşi umplu vremea cum pot. Totul pare perfect (mai ales în asfinţitul perpetuu pus la punct de directorul de imagine Matthew Libatique, nominalizat la Oscar pentru A Star Is Born şi Black Swan), dar vedem curând că aceasta este doar o aparenţă.

Cool Fact: Harry Styles nu a fost prima opţiune a regizoarei pentru interpretarea protagonistului, ci Shia LaBeouf, doar că acesta a fost concediat pentru comportamentul său problematic.

Premiera în cinematografe pe 23 septembrie.

Avatar: The Way of Water (SF, r. James Cameron)

Poate că criticii au râs de Avatar pentru că reia mai toate momentele şi conflictele din Pocahontas, dar SF-ul din 2009 al lui James Cameron este totuşi filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile, fascinând publicul cu efectele sale speciale şi elemente 3D nemaivăzute până atunci. Nu ştim foarte multe despre îndelung aşteptata continuare, The Way of Water, dar regizorul, secondat de această dată de studiourile Disney, pare din nou hotărât să impresioneze cu efecte speciale de ultimă generaţie. „Ştiu un singur lucru: oriunde am merge, familia este fortăreaţa noastră”, spune Jake Sully (Sam Worthington) în trailer şi ceva îmi spune că această fortăreaţă va fi supusă unui asediu brutal.

Cool Fact: Pentru a refamiliariza publicul cu planeta Pandora, Disney va relansa în cinematografe Avatar în luna septembrie, într-o versiune remasterizată.

Premiera în cinematografe pe 16 decembrie.

Guilty Pleasure

Obi-Wan Kenobi (serial SF, r. Deborah Chow)

Ştiu, unora dintre cititorii Films in Frame o să li se pară mai mult decât bizar că am inclus acest trailer la secţiunea „Guilty Pleasure”, dar după ce am văzut şi The Mandalorian şi The Book of Boba Fett, am părerea (foarte nepopulară!) că serialele Star Wars sunt cumva lipsite de miză şi au doar ambiţia modestă de a umple golurile din biografia unor personaje populare ale francizei. Obi-Wan Kenobi are avantajul reactivării celui mai mare antagonist al francizei, Darth Vader, şi o premisă ataşantă: după ce mentoratul său l-a împins pe Anakin Skywalker spre partea întunecată a Forţei, Obi-Wan (Ewan Mcgregor) are o şansă să-şi ispăşească greşeala antrenându-l pe micul Luke, fiul lui Anakin.

Cool Fact: Hayden Christensen, interpretul lui Anakin Skywalker/Darth Vader din Episoadele II şi III ale francizei Star Wars, a renunţat câţiva ani la actorie pentru a se detaşa de faima nedorită. Christensen revine în acest serial la cel mai emblematic rol al carierei.

Premiera globală pe 25 mai. Platforma de streaming Disney+ se lansează în România pe 14 iunie.

Oldies, but Goldies

The Great Dictator (comedie, r. Charlie Chaplin)

Dacă te întrebi ce comedie clasică să (re)vezi, probabil că nu este o opţiune mai bună decât acest superhit al lui Charlie Chaplin. Filmul s-a lansat în 1940, când Adolf Hitler deja asmuţise armata nazistă asupra Europei, iar satira usturătoare a lui Chaplin a făcut haz de această ameninţare ce a dus la moartea a milioane de europeni. The Great Dictator poate fi văzut acum, în contextul implicării Statelor Unite în războiul din Ucraina, şi cu alţi ochi: de la distanţa confortabilă a unui alt continent este uşor să te declari împotriva unui dictator, pentru că nu ai nimic de pierdut…

Cool Fact: Dorinţa publicului european de a râde de Adolf Hitler a făcut ca filmul să aibă nu mai puţin de nouă milioane de spectatori doar în Anglia.

The Great Dictator este disponibil pe Mubi.

Film românesc

Imaculat (dramă, r. Monica Stan, George Chiper-Lillemark)

Eşti elevă de liceu şi părinţii te duc la o clinică de dezintoxicare după ce iubitul (care ţi-a şi provocat dependenţa de droguri) a ajuns la închisoare. Probabil că nu există un context mai bun pentru a studia ideea de fragilitate, iar filmul Monicăi Stan şi al lui George Chiper-Lillemark nu se opreşte deloc aici. Eroina, Daria (Aura Dumitraşcu), dă în clinica de dezalcoolizare de un grup pestriţ care o va catapulta imediat în afara zonei de confort dinamitată deja de arestarea iubitului şi de internare. Ceilalţi pacienţi din clinică au nume fanteziste precum Radu Nebunu (Bogdan Farcaş, câştigătorul de anul acesta al premiului Gopo pentru Cel mai bun actor pentru Neidentificat), Spartac (Vasile Pavel Digudai), Pisică (Florin Hriţcu), Ciocolată (Ionuţ Nicolae) şi Chanel (Ilona Brezoianu) şi te-ai aştepta ca inocenta Daria să nu le ajungă nici pe o măsea acestor dezaxaţi, dar poate lucrurile nu stau chiar aşa.

Cool Fact: Imaculat a câştigat trei premii la festivalul de la Veneţia de anul trecut, inclusiv premiul pentru Cel mai bun debut.

Premiera în cinematografe pe 27 mai.

Din selecţia One World Romania (programul proiecţiilor aici)

Taming the Garden (film documentar, r. Salomé Jashi)

Ai un copac falnic în faţa casei şi într-o zi cineva vine şi ţi-l ia, cu tot cu câteva tone de pământ din jurul rădăcinilor. Este ceva abominabil în acest abuz de putere, surprins în documentarul regizoarei Salomé Jashi despre acţiunile unui fost premier al Georgiei care vrea să-şi populeze grădina personală cu cele mai impunătoare exemplare din regnul vegetal. Dincolo de interesanta logistică de mutare a unor arbori cu o înălţime mai mare decât cea a unei clădiri de zece etaje, documentarul discută şi drama oamenilor simpli care au trăit toată viaţa la umbra unui copac şi deodată se trezesc că acesta a dispărut.

Cool Fact: După premiera mondială de la Sundance în 2021, documentarul a fost selectat în zeci de festivaluri din întreaga lume.

White on White (film documentar, r. Viera Čákanyová)

Indiferent de argumentele bizare ale negaţioniştilor, încălzirea globală există. Este de ajuns doar să vorbeşti cu o rudă în vârstă pentru a afla că acum cincizeci de ani zăpada se aşternea peste România cel mai târziu la începutul lui decembrie „şi nu mai vedeai pământul până în martie sau chiar aprilie” (vorba mamei). O imagine foarte diferită de iernile din prezent, nu-i aşa? Documentarul Vierei Čákanyová este filmat în Antarctica în timp ce regizoarea îşi realiza documentarul anterior, FREM, şi oferă o meditaţie asupra sensului vieţii amplificată de imensitatea albă, unde nimic nu îţi poate distrage atenţia de la golul din interior.

Cool Fact: Documentarul include şi conversaţii dintre regizoare şi o inteligenţă artificială (sau „reţea neuronală artificială”), ceea ce pune într-o nouă perspectivă discursul uman despre sensul vieţii.

Ștefan Dobroiu
Născut în Piteşti în 1980, Ştefan a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. După ce şi-a încercat mâna cu jurnalismul financiar şi cu fotografia (care îi e în continuare foarte dragă), a făcut o schimbare în 2006, când a devenit senior editor pentru Cinemagia. Este şi corespondentul României şi al Bulgariei al Cineuropa, iar la Films in Frame recomandă lunar cele mai fresh trailere de film.